O nenorocire nu vine niciodată singură! Ce a pățit un bărbat din Lunca Ilvei după ce i-a fost afectată casa de un incendiu

242

Un bărbat din Lunca Ilvei are probleme cu legea, după ce polițiștii i-au găsit într-o anexă a locuinței câteva sute de litri de alcool. Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, bărbatul nu ar fi avut acte de proveniență pentru respectiva cantitate, astfel că s-a ales cu dosar penal, dar și cu alcoolul confiscat. Asta după ce, cu câteva ore înainte locuința, i-a fost afectată de un incendiu.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu, joi, și efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcat sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege.

Polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 49 de ani, din Lunca Ilvei, deținea într-o anexă a locuinței sale, fără a avea documente justificative de proveniență sau alte forme legale, 550 de litri de alcool.

Întreaga cantitate de alcool a fost indisponibilizată în vederea confiscării, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 452 din Codul Fiscal„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit surselor Gazeta de Bistrița, bărbatul în cauză este chiar cel căruia, în aceeași zi, i-a fost afectată locuința de un incendiu, care a izbucnit la o anexă din gospodărie. Acolo avea omul depozitată și respectiva cantitate de țuică, pe care a scos-o în curte pentru a preveni o tragedie și mai mare. Alcoolul cu pricina, potrivit surselor noastre, a fost produs și strâns în timp de bărbat, păstrat fiind pentru nunta fiicei sale, care va avea loc undeva anul viitor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here