Tribunalul Iași a decis că ordinul prin care școlile și grădinițele din Iași au fost închise nu a respectat legea.

Judecătorii au anulat, parțial, hotărârea din 4 noiembrie prin care autoritățile județene stabileau ca elevii din municipiu să susțină cursurile doar online, decizia nefiind definitivă. Demersul în instanță a fost inițiat de Asociația Școlilor Particulare. 

Motivele pentru care ASP cere anularea deciziei Comitetelor pentru Situații de Urgență care privesc unitățile de învățământ: 

1. Hotărârea prin care s-a dispus suspendarea cursurilor față în față în unitățile de învățământ este NELEGALĂ. Motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și nu conţine nicio referire la o minimă bază factuală care să susţină măsurile adoptate, cu excepția invocării unui unic argument strict tehnic, al ratei de infectare de 3/1000 de locuitori. Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei.

2. Hotărârea prin care s-a dispus suspendarea cursurilor față în față în unitățile de învățământ RESTRICȚIONEAZĂ ACCESUL LA EDUCAȚIE al elevilor și preșcolarilor, drept garantat de Constituție. Într-o societate democratică, restrângerea poate fi dispusă numai dacă este absolut necesară și justificată. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

3. Hotărârea prin care s-a dispus suspendarea cursurilor față în față în toate unitățile de învățământ este DISPROPORȚIONATĂ. Măsurile adoptate de instituții ale Comunității nu trebuie depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a răspunde obiectivelor urmărite de legislația în cauză, iar acolo unde există posibilitatea de a opta între mai multe măsuri adecvate scopului vizat, alegerea trebuie să se îndrepte către cea mai puțin oneroasă/cea mai puțin restrictivă, iar dezavantajele cauzate nu trebuie să fie disproporționate cu scopul urmărit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.