Emilie, o românca revenită din Franţa, s-a trezit cu un masturbator într-un lift din Bucureşti. Cazul a fost însă clasat de poliţistul Radu Chiper şi de procurorul Cătălin Galcea, dintr-un motiv revoltător

„O persoană necunoscută de sex bărbătesc a intrat în liftul în care se afla aceasta, moment în care cel în cauză şi-a dat jos pantalonii şi a început să se masturbeze în faţa persoanei vătămate”, se arată în dosarul penal Nr. 4150/P/2017, Anchetatorii au încadrat agresiunea sexuală la “ultraj contra bunelor moravuri”, pentru care e nevoie de un spațiu public. Apoi, au spus că scara și liftul nu sunt spații publice, “deoarece blocul era prevăzut cu interfon”.

Au tras concluzia că “fapta nu e prevăzută de legea penală”, adică masturbarea în lift nu e infracțiune dacă liftul e într-un bloc cu interfon și „nu au fost de față două sau mai multe persoane la săvârșirea faptei”. Pe acest raționament, agresiunea sexuală din 11 iunie 2017 a fost clasată pe 6 iunie 2018 și, acum câteva zile, victimei i-a fost trimisă înștiințarea, potrivit ph-online.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.