Lucreția Miron, o femeie din Bistrița-Năsăud, aparținătorul unei persoane cu probleme psihice, i-a transmis ministrului demis al Sănătății, Sorin Pintea, o scrisoare deschisă, prin intermediul căreia se plânge de faptul că Policlinica Năsăud nu are medic de specialitate angajat permanent care să îi consulte pe bolnavii cu probleme psihice sau să le prescrie acestora rețetele medicale necesare. 

În scrisoarea deschisă adresată Sorinei Pintea, femeia precizează că în ultimele luni, consultațiile adresate sutelor pacienților cu probleme psihice, atât din Năsăud, cât și din localitățile de pe Valea Someșului, sunt asigurate de un medic specialist care face naveta de trei ori pe săptămână de la Bistrița. Timpul alocat respectivelor consultații este însă insuficient, astfel încât pacienții sau aparținătorii acestora sunt nevoiți să se deplaseze la Bistrița, unii parcurgând chiar și peste 100 km pentru a ajunge la medic.

Vă scriu această scrisoare în numele pacienților disperați cu probleme psihice care aparțin cabinetului de Psihiatrie al Policlinicii din Năsăud, județul Bistrița-Năsăud.Doamna Ministru, în ultimele luni cabinetul de Psihiatrie a rămas fără doctor psihiatru, totuși un psihiatru cu suflet bun face naveta de la Bistrița la Năsăud de trei ori pe săptămână după masa (două zile cinci ore și una trei ore).La cabinetul de psihiatrie din Năsăud sunt arondați sute de pacienți cu probleme psihice lunar și mulți rămân fără tratament și sunt nevoiți să călătorească peste 100 km de la Șanț, Rodna etc. la Bistrița pentru rețetele medicale sau consultații„, a scris femeia în scrisoare.

Aceasta susține că lipsa unui medic specialist se datorează lipsei de bunăvoință a managerului Spitalului Orășenesc  „Dr. George Trifon” Năsăud, Daniel Marcu, care nu ar fi scos la concurs postul de medic specialist psihiatru. Drept urmare, năsăudeanca îi cere ministrului demis al Sănătății, implicarea în acest caz.

Mulți dintre acești bolnavi cronici nu pot să călătorească singuri, iar noi aparținătorii trebuie să-i lăsăm închiși în casă nesupravegheați și să stam la cozile imense ale cabinetelor psihiatrice din Bistrița, doar pentru faptul că managerul spitalului din Năsăud încă nu are bunăvoința să scoată la concurs postul de Psihiatru pentru a fi ocupat.Nu știm care sunt motivele, poate fi incompetență, rea voință sau interese politice ??Indiferent de motivele pe care dânsul le are, noi pacienții cu probleme psihice și aparținătorii lor arondați cabinetului de psihiatrie din Năsăud, vă rugăm pe această cale să vă implicați la rezolvarea acestei probleme. Dorim să avem un psihiatru cu normă întreagă la acest cabinet și este foarte urgent, ca să putem să ne tratam și noi bolnavii ca într-o țară civilizată.Nepăsarea și ignoranța nu are ce căuta în instituțiile medicale!!!„, a scris femeia. 

Contactat de Gazeta de Bistrița, Daniel Marcu, managerul spitalului năsăudean, spune că a efectuat demersuri pentru angajarea unui medic specialist, însă nu s-au arătat doritori deocamdată. Nu se va opri însă până nu aduce un medic psihiatru în instituția medicală pe care o conduce.  

O să îi comunicăm în scris și doamnei demersurile pe care le-am făcut. Am vorbit chiar și cu un profesor universitar de la UMF Târgu Mureș, dar și cu doi medici specialiști dacă vor să vină să rămână aici la noi. Nu pot să îi iau de mână și să le spun veniți la noi la spital. Sunt alte spitale care oferă mult mai multe decât putem oferi noi. Chiar și pentru doamna doctor care asigură acum consultațiile am făcut multe drumuri la Bistrița ca să o conving să ne asigure consultațiile. Noi, imediat după ce a plecat medicul rezident care a fost aici timp de aproximativ 6 luni, după ce a luat concursul pentru un post la Reghin, am demarat proceurile pentru a aduce un alt specialist. Acum așteptăm se se dea
examenul de specialitate , vă dați seama că nu va rămâne așa cabinetul, cu atât mai mult cu cât și noi pierdem niște sume consistente în fiecare lună, în condițiile în care cabinetul de psihiatrie aduce venituri substanțiale spitalului„, a declarat pentru Gazeta de Bsitrița, Daniel Marcu, managerul Spitalului Orășenesc  „Dr. George Trifon” Năsăud.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.