O dronă care transporta țigări de contrabandă s-a prăbușit joi dimineața în curtea unei femei din comuna Straja, informează Monitorul de Suceava.

Cel mai probabil, aparatul de zbor s-a prăbușit în urma unei defecțiuni tehnice sau pentru că a fost manevrat greșit. Femeia a sunat la 112, iar cazul a fost preluat de polițiștii din Vicovu de Sus.

”Nu este un colet trimis de curier, nici un cadou primit de la cei apropiați și nici rușii nu au anunțat că a început războiul, ci este un pachet burdușit cu țigări. S-a întâmplat în această dimineață, în localitatea de frontieră Straja din județul Suceava, acolo unde o femeie s-a trezit în curtea casei cu un troler plin cu țigări și o dronă, la numai un kilometru de frontiera cu Ucraina. Speriată, femeia a sunat la 112, anunțând prezența acestor obiecte în gospodăria sa. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Poliției Vicovu de Sus. Contrabanda este un stil de viață pentru unii, iar pentru alții o afacere la frontiera de nord a României. Numai anul trecut colegii noștri polițiști de frontieră au reţinut în vederea confiscării aproximativ 4 milioane pachete cu ţigări, în valoare de aproximativ 50 milioane lei”, a anunțat Sindicatul Europol pe pagina sa de Facebook.

În noaptea de 2 spre 3 noiembrie 2021, poliţiştii de frontieră de la Vicovu de Sus au observat că o dronă care zbura dintre Ucraina a pătruns în România, după care s-a întors în ţara vecină. S-a constatat că drona transporta ţigări de contrabandă.

Un raport al poliţiştilor de frontieră ucraineni arată că numai anul trecut oamenii legii au confiscat opt aparate de zbor folosite de contrabandişti pentru a introduce ţigări în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.