Zeci de mii de brăduţi naturali au scăpat anul acesta de la „măcel”, pentru că sunt prea scumpi. Cumpărătorii s-au orientat fie spre pomii artificiali, fie spre cei mult mai arătoşi, aduşi tocmai din import, fie spre cei în ghiveci, sau, de ce nu, s-au orientat spre dobândirea acestora pe căi ilegale.

Puţini cumpărători se apropie de brazii româneşti, care au deocamdată preţuri foarte mari.
În unele cazuri, invazia de brazi din import, dar şi „moda” brazilor din material plastic i-au lăsat pe silvicultori fără clienţi.
Dacă în anii precedenţi Direcţia Silvică scotea la vânzare mii de brazi, anul acesta numărul lor a scăzut drastic. Cu toate că nu au clienţi şi se află în situaţia de a fi eliminaţi din rândul furnizorilor de brazi, silvicultorii se arată încântaţi de această perspectivă. Aceasta deoarece există o presiune mare asupra pădurilor în această perioadă, iar faptul că se taie mai puţin reprezintă un avantaj pentru pădure.
Aceeaşi situaţie se regăseşte în tot judeţul, unde primii brazi din pieţe sunt cei din import. Cu trecerea anilor, numărul cumpăratorilor de brazi variază în funcţie de diferiţi itemi, deşi există pregătiţi în fiecare an aproape 10.000 de brazi, obţinuţi numai din lucrări de îngrijire a ocolului silvic.
În ceea ce îi priveşte pe agenţii economici, aceştia cumpără la licitaţii parcele împădurite, taie vârfurile pentru brazii de Crăciun, iar restul arborelui îl transformă în cherestea.

Bradul de plastic, asa zis ecologic

O nouă modă, de câţiva ani, este aceea a brăduţilor de plastic. Acestora nu le cad acele, pot fi folosiţi ani la rând, sunt mai ieftini, iar dacă se simte nevoia acelui parfum de brad des întâlnit în case în pragul Crăciunului, iar un asemenea brad nu îl poate emana, există sprayuri cu aromă de cetină.

Este o alternativă pentru cei care nu doresc să aibă un brad natural în casă. De asemenea, este o alternativă excelentă pentru magazine, supermarketuri, sedii de firmă sau zone cu trafic intens, având în vedere veniturile care se pot obţine de pe urma comercializării unor astfel de produse.

Brad natural, în ghiveci

De cîţiva ani, au apărut şi la noi brazii la ghiveci, o variantă pentru brazii tăiaţi care urmează a fi aruncaţi după două săptămâni.

Cei care vor ca bradul de Crăciun să nu moară după Sărbători, îşi achiziţionează unul în ghiveci. Aceştia sunt de găsit în pepiniere, iar după folosire se pot planta în grădină.

Bradul verde… la negru

Pe de alta parte, este deja ştiut faptul că, în perioada lunilor noiembrie şi decembrie, se înregistrează o creştere semnificativă a tăierilor ilegale de brazi şi molizi care sunt apoi vânduţi pe piaţa neagră.

Poliţiştii şi jandarmii bistriţeni, împreună cu personalul silvic, patrulează pe parcursul lunii decembrie în pădurile, punctele şi traseele obligatorii de trecere, drumurile forestiere şi drumurile comunale, precum şi în arealele de răşinoase, în mod special brad şi molid.
De asemenea, oamenii legii acţionează pe drumurile naţionale, comunale şi forestiere, urmărind respectarea prevederilor legale privind tăierea şi transportul pomilor de Crăciun.
În Bistriţa, în data de 14 decembrie, jandarmii au reuşit să prindă, în flagrant, cinci hoţi de lemne, care tăiaseră ilegal 27 de brazi de pe raza localităţii Cuşma, din comuna Livezile.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, Georgeta Căşvan, a declarat, săptămâna trecută, că cei cinci hoţi de brazi au vârste cuprinse între 20 şi 48 ani, iar în momentul în care au fost prinşi, fiecare transporta câţiva brazi.
Brăduţii au fost confiscaţi de către reprezentanţii Ocolului Silvic Bistriţa, iar cei în cauză s-au ales cu dosare penale pentru furt.
Valoarea prejudiciului creat se ridică la peste 12.000 lei, având în vedere că un brad a fost evaluat, pentru acest sezon, la 453,25 lei.
Primul furt de brazi din acest an a descoperit de către jandarmii postului montan Piatra Fântânele la începutul lunii noiembrie, când au fost tăiaţi ilegal 65 de brazi.
De la începutul acestui an, jandarmii bistriţeni au aplicat, pe linie silvică, 102 sancţiuni, dintre care 75 au fost amenzi, în valoare totală de 75.000 lei.

Mai sunt câteva zile până la Crăciun, însă hoţii de brazi din judeţul Bistriţa-Năsăud şi-au început activitatea de acum aproape două luni. Jandarmii bistriţeni au reuşit să confişte în weekendul trecut o parte din brazi. Jandarmii din Piatra Fântânele, împreună cu reprezentanţii ocolului silvic, au efectuat o acţiune de linie silvică pentru a depista hoţii de lemne. Mare le-a fost surpriza oamenilor legii să descopere într-o căruţă că deja a început furtul brazilor de Crăciun.

Acţiunile de control vor continua pe tot parcursul lunii în curs, în toate ocoalele silvice din judeţ.
Pentru a preveni tăierea ilegală a brazilor în preajma sărbătorilor de iarnă, şi poliţiştii au demarat acţiuni de control şi patrulare în fondul forestier naţional.
Acum, mai multe persoane din judeţul Bistriţa Năsăud sunt cercetate pentru furt şi evaziune fiscală.
Echipe mixte de control formate din poliţişti şi reprezentanţi ai Inspectoratului Silvic patrulează de mai multe nopţi pădurile din zonă. Potrivit oamenilor legii, hoţii taie brazii ziua, îi ascund în pădure, apoi noaptea încearcă să îi transporte spre diverse destinaţii din judeţul Bistriţa Năsaud sau alte localităţi din ţară, unde încearcă să-i comercializeze fără documente legale.
O diversiune a hoţilor de brazi este acea că, pentru a induce autorităţile în eroare, în eventualitatea unui control neaşteptat, în grămezile de brazi tăiaţi ilegali, făptaşii aşează deasupra câţiva brazi ce au însemnele legale de vânzare. Sub aceştia, însă, sunt sute de pomi ce nu poartă niciun însemn.

Uniţi pentru dreptate

Acţiunile de prevenire şi combatere a acestor infracţiuni sunt organizate în perioada 13 noiembrie-31 decembrie, în baza Programului Comun de Acţiune denumit “Scutul Pădurilor” şi a Planului Comun de Acţiune de către Poliţia Română, în cooperare cu Jandarmeria şi cu personalul de specialitate din Direcţia Generală de Control Sivlic şi Cinegetic, Regia Natională a Pădurilor, Direcţiile Silvice, Garda Financiară şi Garda Naţională de Mediu.

Brazii tăiaţi ilegal şi vânduţi fiecare pe unde apucă sunt iarăşi pe primele pagini ale ziarelor, aşa cum au fost şi anii trecuţi şi aşa cum vor mai fi şi de acum.

Mihaela Mocanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.