De la 1 iulie va intra în vigoare Legea nr. 66/2016 prin care se modifică OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Noile prevederi sunt menite să încurajeze părinții să stea mai mult timp acasă cu copiii, precum și să asigure un suport financiar suplimentar.

Modificările privesc în special condițiile de acordare a beneficiilor (perioada de referință în care părintele trebuie să realizeze venituri), durata concediului, cuantumul indemnizației lunare și perioada de acordare a stimulentului de inserție. Conform actualei reglementări beneficiază de concediu pentru creșterea copilului și indemnizație lunară persoanele care au realizat venituri timp de 12 luni în ultimul an anterior nașterii copilului. Prin urmare, o condiție esențială pentru acordarea concediului și a indemnizației este prestarea unei activități impozabile pentru o perioadă neîntreruptă de 12 luni.

Începând cu data de 1 iulie mai mulți părinți vor putea beneficia de concediu și indemnizație, având în vedere ca Legea nr. 66/2016 nu mai impune realizarea de venituri într-o perioadă neîntreruptă de timp, ci cele 12 luni în care părintele trebuie să realizeze venituri se calculează pe o perioadă de 2 ani anteriori nașterii copilului, potrivit capital.ro.

Se elimină opțiunea privind durata concediului

Indemnizația diferențiată în funcție de durata concediului pentru creș­terea copilului a fost eliminată, iar părinții nu vor mai trebui să opteze pentru o durată a concediului de 1 an sau 2 ani. Prin urmare, concediul pentru creșterea copilului va avea în toate cazurile o durată de doi ani, iar părinții vor putea alege să își reia activitatea mai devreme, urmând a beneficia de stimulent de inserție până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.

Nu mai există plafon maxim

Spre deosebire de reglementarea an­terioară care prevedea un plafon minim și un plafon maxim al in­demnizației lunare, Legea nr. 66/2016 elimină plafonul maxim. Indemnizația lunară pe perioada concediului pentru creșterea copilului va fi de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din cei doi ani anteriori nașterii copilului, fără a putea fi mai mică de 85% din salariul minim brut pe țară. Prin urmare, indemnizația minimă crește de la 600 lei la 1.062 lei, iar cuantumul indemnizației maxime va fi raportat exclusiv la veniturile obținute de părinte, eliminându-se plafonul maxim de 1.200 lei pentru concediul de creștere a copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv 3.400 lei pentru concediul de creștere a copilului până la vârsta de 1 an.

Stimulentul de inserție se acordă persoanelor care obțin venituri supuse impozitului în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediu pentru creșterea copilului. Spre deosebire de reglementarea anterioară, conform căreia părinții puteau beneficia de stimulent de inserție până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, părinții care vor obține venituri supuse impozitului cu cel puțin 60 de zile anterior împlinirii de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani în cazul copilului cu handicap, vor avea dreptul la stimulentul de inserție până când copilul împlinește 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu handicap.

Cum pot beneficia persoanele aflate deja în concediu

Legea nr. 66/2016 reglementează și situația părinților care la data intrării în vigoare a legii sunt în concediu pentru creșterea copilului sau primesc stimulent de inserție, prevăzând condițiile în care aceștia pot beneficia de noile prevederi. Astfel, persoanele care la data de 1 iulie 2016 sunt în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, în concediu fără plată pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau primesc stimulent de inserție pot beneficia de prevederile mai favorabile introduse de Legea nr. 66/2016 prin depunerea la autoritățile competente a unei cereri însoțită de documente justificative privind privind suspendarea realizării de venituri supuse impozitului, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

Persoanele care și-au reluat activitatea și primesc stimulent de inserţie beneficiază din oficiu de prelungirea perioadei de acordare a stimulentului până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap. În cazul persoanelor aflate în concediu  pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, modificarea cuantumului indemnizaţiei lunare se va realiza din oficiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.