Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, joi dimineață, că până ieri niciun procuror nu se înscrisese în cursa pentru șefia DNA, însă are convingerea că numărul candidaților va fi mai mare decât cel de la concursul pentru funcția de manager al DIICOT.

„Fiți de acord că nu monitorizez în fiecare minut. Ieri, pe la orele 10, nu era nimeni. Eu spun așa, să așteptăm până luni, să vedem dacă se va înscrie cineva. Convingerea mea e că se vor înscrie mai mulți decât atunci când a fost procedura pentru DIICOT”, a declarat Tudorel Toader.

Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 09 – 30.07.2018, la sediul său din Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, sectorul 5, cod 050741, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Laura Reamintim că șefa DNA, Codruța Kovesi,  a fost revocată din funcția de procuror șef al DNA, ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale.

1 COMENTARIU

  1. In astfel de functii de instabilitate si de vesnica ocara publica, date politic ” prin atribuire directa ” … nu-i de mirare ca nu se inghesuie oricine , altcineva decat cei care sunt ai lui ” Calul… pe Calul… pe Calul… calare ” ( a lui ex Paunscu … daca va aduceti aminte ) . Toate functiile politice „prin atrbuire directa ” nu sunt altceva, decat niste rotitze intr-un angrenaj fara ” loc de intors ” si in care nu prea poti fi independent s-o faci pe ” scotzosul ” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.