Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a declarat că intrarea României în Schengen va aduce doar beneficii țării noastre.

„A fost aprobată prin vot rezoluția de aderare a României la Schengen. Este o confirmare a faptului că România îndeplinește cerințele pentru a aparține acestui spațiu de liberă circulație. Este un demers care va crește valoarea democrației în țara noastră și care va îndepărta întrebările legate de rolul și locul nostru în UE. Suntem pregătiți și sperăm că foarte curând să se concretizeze această decizie. Toate măsurile pe care le-am luat prin pachetul Legile Justiției sperăm să ne ducă spre ridicarea MCV. Noile legi ale justiției pun bazele modernizării sistemului judiciar și modernizării CSM. E un demers prin care justiția din România se aliniază la valorile justiției europene și îi consolidează existența”, a spus Nicolae Ciucă.

Mai mult, premierul a amintit că Uniunea Europeană alocă 40 de miliarde de euro pentru a ajuta țările membre în fața crizei energetice. Țara noastră va primi 2,2 miliarde de euro, iar banii vor fi utilizați pentru a compensa facturile la energie, dar și pentru a ajuta mediul privat.

”Trbuie să discutăm modul în care putem să ajustăm pachetul de măsuri astfel încât să putem să aliniem măsurile noastre care au fost, o parte dintre ele, adoptate la nivelul Comisiei Europene cu cele care se află în pregătire.

Avem o veste foarte bună de la Comisia Europeană, care a disponibilizat 10% din Fondul de Coeziune, care înseamnă aproape 40 de miliarde de euro, bani care pot fi utilizați pentru a lua măsuri în această criză energetică”, a spus Nicolae Ciucă.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a explicat că acești bani de la Comisia Europeană pot fi utilizați inclusiv pentru compensarea facturilor.

”Pentru România înseamnă acești din acești 10% înseamnă 2,2 miliarde de euro și pot fi finanțate 3 tipuri de măsuri:

  • Compensarea facturilor la energie
  • Granturi pentru capital de lucru pentru IMM-uri
  • Ocupare și creare de locuri de muncă

La nivel național, în funcție de ceea ce veți dispune (premierul n.r.), vom pregăti toată documentația pentru a ne pregăti să punem în aplicare decizia Comisiei Europene”, scrie stiripesurse.ro.

Citește și: Percheziții în Bistrița-Năsăud și alte 23 de județe și Capitală, efectuate de procurorii DIICOT Neamț! Este vizată o grupare specializată pe înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, concurență neloială și fals

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.