Presedintele de onoare a filialei judetene a Partidului Conservator, Ionel Tompa, s-a cam suparat pe colegii liberali din Alianta de Centru Dreapta, pe care ii acuza ca trateaza formatiunea pe care o conduce cu indiferenta.
Tompa a declarat ca este nemultumit de colaborarea pe care Partidul Conservator Bistrita-Nasaud o are pe plan local cu colegii din ACD, in conditiile in care, de la semnarea protocolului, au avut loc doar doua intalniri intre membrii acesteia.

Daca Alianta de Centr Dreapta nu va functiona in judetul nostru, presedintele de onoare a filialei judetene a Partidului Conservator spune ca PC va merge la alegerile de anul viitor pe liste separate.
Pe de alta parte, presedintele Partidului National Liberal filiala Bistrita-Nasaud, Ioan Tintean, dar si Radu Moldovan, presedintele Partidului Social Democrat filiala Bistrita-Nasaud considera ca nu se va ajunge aici, iar micile probleme care au aparut vor fi rezolvate.

Tompa spune ca a tras niste semnale de alarma

Saptamana trecuta, presedintele de onoare a Partidului Conservator Bistrita-Nasaud, Ionel Tompa, si-a exprimat nemultumirea legata de felul in care Alianta de Centru Dreapta functioneaza in judetul nostru.
Mai exact, acesta i-a acuzat pe liberalii bistriteni, in special pe presedintele lor, deputatul Ioan Tintean, ca trateaza PC-ul cu indiferenta. Conform protocolului semnat cu ocazia infiintarii ACD, fiecarei parti i-ar reveni o mai multe sarcini si obligatii.
„Vreau doar sa trag niste semnale de alarma in aceasta privinta. Nu sunt multumit de colaborarea din cadrul Aliantei de Centru Dreapta pe plan local. Membrii ei ar trebui sa aiba diverse consultari, parteneriate. De la infiintarea ACD in judetul nostru au avut loc doar doua intalniri, in care s-au facut mai mult declaratii de principii”, a explicat Ionel Tompa.
El a subliniat faptul ca Partidul National Liberal filiala Bistrita-Nasaud nu reuseste sa depaseasca faza de mentalitate stalinista.
„Nu mai este nevoie de noi, nu e nicio problema. Mai stiu un partid foarte mare care nu a mai avut nevoie de noi si le-a lipsit vreo 70.000 voturi. Oricat de mici am fi eu cred ca 70.000 de voturi puteam aduce daca eram tratati ca parteneri”, a mai completat presedintele de onoare al PC Bistrita-Nasaud.

PC BN are un plan „B”

In cazul in care lucrurile nu se vor schimba in bine, filiala judeteana a Partidului Conservator are si un plan de rezerva – un plan B.
Tompa spune ca deocamdata nu se pune problema ruperii protocolului de colaborare semnat intre cele doua parti – Partidul Conservator si Partidul National Liberal -, dar daca Alianta de Centru Dreapta nu va functiona, formatiunea pe care o conduce va merge pe liste separate la alegerile din 2012.
„Conform protocolului de colaborare semnat intre Partidul Conservator si Partidul National Liberal, daca nu se va ajunge la nicio intelegere, noi avem listele pregatite si vom merge cu oamenii nostri. Nu va pot spune despre cine este vorba pentru ca o sa ii racoleze altii. Nu vorbesc aici neaparat despre cei de la Partidul National Liberal, ci de toate partidele politice. Stiti cum e, cel bogat vrea sa se imbogateasca de pe urma celui sarac”, a declarat pentru Gazeta de Bistrita, presedintele onorific al PC BN.

Radu Moldovan nu vrea plecarea PC din alianta

Presedintele Partidului Social Democrat filiala Bistrita-Nasaud, Radu Moldovan, a declarat de curand in cadrul unei conferinte de presa ca regreta faptul ca Sorin Rosu Mares si-a dat demisia de la conducerea Partidului Conservator (n. r. – din cauza unor probleme personale) si ca in judetul nostru nu exista nicio problema in cadrul aliantei, spre deosebire de alte judete din tara.
In plus, acesta a precizat ca isi doreste ca Partidul Conservator Bistrita-Nasaud sa colaboreze in continuare cu USL BN si ca nu s-a pus nicio secunda problema ca acesta sa paraseasca alianta creata la nivelul judetului nostru.

Tintean spune ca nu are cu cine vorbi

Pe de alta parte, presedintele filialei judetene a Partidului National Liberal, deputatul Ioan Tintean, a declarat vineri, intr-o conferinta de presa, ca nu vrea sa comenteze declaratiile facute de Ionel Tompa.
„Ii respect optiunile, stiu ca este presedinte de onoare al Partidului Conservator, a si participat la constituirea ACD in Bistrita-Nasaud. La fel ca si colegul meu Radu Moldovan, regret demisia presedintelui Sorin Rosu Mares, noi doi fiind co-presedinti in ACD. Acum, doar eu am ramas co-presedinte. De la demisia lui Mares nu am primit nicio instiintare legata de cine este inlocuitorul acestuia, asa cum ar fi normal”, a spus liderul PNL BN.
Tintean a mai adaugat ca Ionel Tompa nu a venit sa discute cu el si sa ii spuna motivele pentru care este nemultumit.
„Nu am cu cine sa ma intalnesc acum din ACD din moment ce nu stiu cine e sef nou sau cel putin interimar. Astept sa ii vad, dar in chip si mod protocolar. Eu nu critic pe nimeni si nu inchin imnuri si slavi nimanui”, a conchis deputatul bistritean.

Prevederile protocolului PNL-PC

Partidul Conservator si Partidul National Liberal au semnat in data de 10 ianuarie protocolul de colaborare prin care se constituie Alianta de Centru Dreapta. Protocolul este valabil pana la data de 31 decembrie 2016 si poate fi prelungit cu inca cinci ani prin acordul partilor.
Denumirea integrala a acesteia este „Alianta de Centru – Dreapta Partidul National Liberal – Partidul Conservator”, iar cea prescurtata este „ACD”. Semnul permanent si semnul electoral al aliantei este o sageata inscrisa in patrat sub care se afla denumirile prescurtate ale celor doua partide PNL-PC.
Conform protocolului, Alianta este coordonata de catre Consiliul Național de Conducere (CNC), format din cate sase reprezentanți ai conducerilor celor doua partide. CNC este prezidat de presedintii celor doua partide in calitate de co-presedinti ai Aliantei. In acelasi document se mai precizeaza ca cele doua partide vor forma in ambele camere ale Parlamentului grupuri parlamentare comune, pana la urmatoarele alegeri parlamentare, cu exceptia situatiei in care CNC decide altfel.
In cazul in care Alianta va participa cu un candidat comun la Primaria Generala a Municipiului Bucuresti acesta va fi un membru al PNL, cu exceptia situatiei in care o persoana care este membru PC la data semnarii prezentului protocol va fi mai bine plasat in sondajele de opinie.
Totodata, candidatul de primar, respectiv de presedinte al Consiliului Judetean al Aliantei va fi membrul PNL sau PC cel mai bine plasat in sondajele de opinie la nivel local.
Tot in protocol este precizat faptul ca Alianta va sustine, atat in ipoteza alegerilor prezidentiale la termen, cat si a celor anticipate, un membru al PNL pentru functia de presedinte al Romaniei.


Iulia Bartha
iulia@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.