Mă adresez domniilor voastre pe această cale, dorința mea fiind de-a vă aduce la cunoștință faptul că fenomenul cerșetoriei a luat în ultimul timp o amploare deosebită, țiganii dar și românii care cerșesc în piețe, biserici, magazine sau în mijloacele de transport în comun, devenind foarte agresivi. Mai vreau să vă spun că numărul cerșetorilor a crescut atât în municipiul Bistrița, dar și în orașele Năsăud, Beclean sau Sângeorz Băi. Mai mult, liderii din teritoriu ai Partidei Romilor m-au informat că foarte mulți cerșetori au apărut în toate marile comune ale județului nostru.

Domnilor, sunt conștient de faptul că acest fenomen nu poate fi stopat, dar vă cer pe această cale să veniți alături de Partida Romilor pentru a-l diminua măcar. În acest sens, vă propun un plan comun de acțiuni în care să fie implicate toate instituțiile publice, inclusiv cele militarizate și cu atribuții pe acest domeniu. După cum este normal, primul pas va fi făcut de Partida Romilor, personal urmând să mă deplasez în toate comunitățile mari de romi pentru a identifica împreună cu liderii de acolo pe toți țiganii care practică această activitate. De asemenea, voi cere acestora să-i urmărească pe cei care beneficiază de ajutoare sociale sau de pensii de handicap, urmând să încerc să-i conving să nu mai iasă la cerșit. De asemenea, voi încerca să discut cu țiganii care și-au retras copiii de la școli, pentru a-i trimite înapoi, cerșetoria nefiind deloc o soluție.

Fenomenul a devenit unul periculos, nedemn pentru o națiune europeană, ceea ce ne obligă să face tot ceea ce este legal pentru diminuarea acestuia.

 

Emil Neia Lăcătuș – consilier județean, președinte Partida Romilor BN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.