Un bărbat din Bistrița a ajuns, sâmbătă, la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier la intersecția DN 17 cu DN 15A. Evenimentul rutier s-a produs din vina sa, din cauză că nu a acordat prioritate unui alt autoturism, condus tot de un bistrițean.

Modulul SMURD a intervenit, sâmbătă, la un accident care s-a produs la intersecția DN 17 cu DN 15A, unde două autoturisme au colizionat.  La locul accidentului au fost găsite trei persoane, toate conștiente. Șoferul unui dintre autoturisme a prezentat leziuni și a fost transportat la spital.

Un echipaj SMURD a preluat pentru a fi transportat la spital un bărbat în vârstă de 53 de ani. Acesta prezenta leziuni minore care nu ii pun viața în pericol„, a declarat Marius Rus, purtătorul de cvuânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Se pare că șoferul care a ajuns la spital este vinovat de producerea accidentului. 

„Conform primelor verificări, astăzi, pe drumul național 17, între localitățile Crainimăt și Viișoara, km 32+800 m, șoferul unui autoturism care circula pe direcția Beclean-Bistrița, un bărbat în vârstă de 53 de ani din Bistrița, nu ar fi acordat prioritate la efectuarea unui viraj spre stânga unui alt autoturism care circula din sens opus, intrând în coliziune cu acesta. Cel de-al doilea autoturism era condus de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Bistrița.

În urma accidentului, bărbatul de 53 de ani a fost rănit. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BIstrița-Năsăud.

Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Beclean.

Pentru aproximativ 30 de minute, în zonă s-a circulat alternativ, pe un singur sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.