Home Societate Mopedist bistrițean, la spital, după un accident în Livezile

Mopedist bistrițean, la spital, după un accident în Livezile

Un bărbat din Bistrița a ajuns, duminică, la spital, după ce a provocat un accident rutier pe un drum comunal din localitatea Livezile. Bărbatul, care conducea un moped, nu a acordat prioritate unui autoturism condus de un tânăr din localitate și au intrat în coliziune. 

La locul accidentului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud care a acordat primul ajutor bărbatului rănit și, ulterior, l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cu suspiciune de fractură de picior. 

„Conform primelor date, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Bistrița, în timp ce conducea un moped pe Drumul Cimitirului din Livezile, la intersecția cu Drumul  Comunal 6C, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un bărbat de 19 ani din Livezile, care circula pe direcția  Livezile – Dumbrava, intrând în coliziune cu acesta. Din accident a rezultat rănirea mopedistului care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Acesta nu a putut  fi testat etilotest, urmând a i se recolta probe de sânge pentru stabilirea alcoolemie. Conducătorul auto a fost testat etilotest rezultatul fiind  0 mg/l în aerul expirat”, a transmis comisarul șef Felix Mora, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud. 

Cercetările  continuă de către polițiștii Serviciului Rutier.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV


NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version