Emil Radu Moldovan nu face nici un pas înapoi în ceea ce priveşte ruperea protocolului dintre PSD şi PD-L. Potrivit liderului social-democrat instalarea şefilor la instituţiile deconcentrate va merge pe linia culorii politice a ministerului de resort, drept urmare PSD BN revendică 80% dintre aceste instituţii. De cealaltă parte, Ioan Oltean spune că va apela la forurile centrale ale Coaliţiei, în cazul în care disensiunile apărute pe plan judeţean nu vor fi rezolvate.

La începutul lunii aprilie, Biroul Permanent Judeţean Bistriţa-Năsăud a hotărât să ia decizia denunţării unilaterale a protocolului „Parteneriat pentru România”, semnat în 28 ianuarie 2009.
Ruperea protocolului în judeţul Bistriţa-Năsăud dintre PSD şi PD-L aflate la guvernare este până la urmă rodul unui şir de tensiuni născute imediat după alegerile locale din vara anului trecut, când în majoritatea consiliilor locale alianţele s-au format între PSD şi PNL.

CJ BN, sămânţa de scandal

Tensiunile s-au acutizat şi mai mult, când după semnarea protocolului dintre PSD şi PD-L, alianţele formate între social-democraţi şi liberali nu au fost rupte. Scandalul dintre PSD şi PD-L a luat o amploare şi mai mare din cauza războiului interminabil din Consiliul Judeţean. În acest caz, liberalii au fost un fel de Hopa-Mitică, ei pendulând când de o parte a baricadei, când de cealaltă.

Punctul culminant a fost atins când bugetul a fost împărţit „preferenţial”, primăriile PSD rămânând cu „buza umflată” din cauza mărunţişului primit. Surse neoficiale din sânul PSD au recunoscut, în acest caz, că pedeapsa aplicată de democrat-liberali este una meritată, având în vedere faptul că atunci când ei înşişi au fost la putere în CJ BN au procedat exact la fel. Oficial, liderul PSD BN, deputatul Emil Radu Moldovan declara că a asistat la o atitudine abuzivă a conducerii CJ care a alocat printr-un sprijin al unei părţi din consilierii PNL, de o manieră exclusivă, resurse doar pentru primarii PD-L şi PNL.
De cealaltă parte, Ioan Oltean declara că la împărţirea bugetului judeţean s-a ţinut cont şi de datoriile acumulate de primăriile PD-L în mandatul fostului preşedinte al CJ BN, Gheorghe Marinescu.

Deconcentratele au început şi ele să scârţâie

Dacă iniţial PSD şi PD-L şi-au împărţit frăţeşte posturile de conducere a instituţiilor deconcentrate bistriţene, după ruperea protocolului au început declaraţiile belicoase şi pe această temă. Astfel, Radu Moldovan declara de curând că Partidului Social – Democrat Bistriţa-Năsăud îi revin 80 % dintre aceste instituţii, funcţie de ministerul căruia îi sunt subordonate. De altfel, social-democraţii chiar au încercat debarcarea unuia dintre şefii numiţi de PD-L, Gheorghe Ivan – RNP Romsilva – prin înlocuirea acestuia taman cu finul său, Daniel Pop. Încercarea de înlocuire a lui Ivan a eşuat lamentabil, Daniel Pop fiind revocat din funcţie la doar câteva ore de la instalarea sa în primul scaun al Romsilva, acesta trebuind să se mulţumească doar cu interimatul acestei funcţii, până când cel ales de PD-L revine din concediul medical în care se afla deja la acel moment.

Surse neoficiale din PSD declarau, recent, că un alt membru PD-L a cărui înlocuire era vizată, a fost Doris Moldovan, de curând instalată la conducerea AJOFM BN. Zvonurile au fost cu atât mai mult alimentate, cu cât instalarea în funcţie a acesteia a fost amânată cu câteva zile de la data stabilită iniţial. Pentru funcţia respectivă, potrivit aceloraşi surse, „alesul” social-democraţilor era Cristian Parasca.
Oficial, însă, Radu Moldovan declara în presa locală că „în cazul AJOFM, concursul pe care doamna Moldovan l-a dat pentru ocuparea acestei poziţii a avut loc, fizic, înainte de denunţarea protocolului. Din acest motiv, la ora actuală, Doris Moldovan mai ocupă acest post. La RNP, unde nu este vorba de o funcţie publică, ci este vorba de o relaţie contractuală între RNP şi directorul Direcţiei Silvice Bistriţa, după denunţarea protocolului, noi am trimis o propunere pentru ocuparea acestui post la regie prin intermediul Ministerului Agriculturii. Eu zic că explicaţia este foarte simplă şi în acest caz. Situaţiile diferă de la un serviciu la altul”. Liderul PSD BN a recunoscut, însă, în cadrul unei conferinţe de presă că a pus umărul la blocarea postului fostului senator Emil Scurtu, numit director la APIA din partea PD-L, dar că aceasta a fost mai mult o chestiune profesională, Scurtu refuzând ă deschidă un birou APIA în comuna Monor din motive „absolut politice”.

La loc comanda

Deputatul Ioan Oltean a făcut câteva comentarii, în cadrul unei conferinţe de presă, legate de ordonanţa de urgenţă, adoptată săptămâna trecută, privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii administraţiei publice locale. Liderul PD-L a precizat că există foarte multe persoane care fac comentarii pe marginea acestui act normativ fără a fi pe deplin edificaţi. „Ordonanţa, în sine, doreşte să înlăture stările conflictuale care se produc în administraţia publică din patru în patru ani, legate de şefii serviciilor deconcentrate, de politizarea acestor instituţii, de schimbarea politică a directorilor de deconcentrate. Guvernul Boc a hotărât ca aceste stări tensionate trebuie să înceteze şi, din aceste considerente a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care se modifică Legea 188, legea funcţionarului public, în sensul că, şefii instituţiilor deconcentrate, enumeraţi în lista anexă a acestei ordonanţe îşi încetează activitatea, în termen de 32 de zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial. Este vorba de directorii executivi şi adjuncţii acestora”, a declarat Ioan Oltean.

 
El a mai precizat că tot în acest termen, de 32 de zile, se vor numi noii directori, temeiul unui contract de management pe termen de patru ani de zile, numirea făcându-se în baza evaluării cunoştinţelor şi în baza unui contract de management prezentat de candidat comisiei de evaluare a organului ierarhic superior al serviciului respectiv. Noul act normativ nu mai prevede condiţiile de vechime impuse până acum de lege, cele prevăzute acum fiind extrem de flexibile. „Urmează ca în zilele următoare să se facă o analiză foarte serioasă a persoanelor care sunt propuse pentru aceste posturi şi să se purceadă la numirea lor pentru a-şi putea începe activitatea”, a mai spus Oltean. În consecinţă toate numirile care au fost făcute până acum sunt anulate, iar cei numiţi până la această dată, respectiv Sabin Ilieşi – Direcţia Generală a Finanţelor Publice BN – şi Doris Moldovan – Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă BN – vor fi nevoiţi să o ia de la capăt.
Legat de cele 80 de procente revendicate de PSD din posturile de conducere ale deconcentratelor Oltean a declarat că posturile vor fi împărţite frăţeşte, „jumătate – jumătate, ”, prin decizia preşedinţilor Emil Boc şi Mircea Geoană, şi în nici un caz nu se va merge pe coloratura politică a ministerelor de resort.

Alba-neagra pe marginea protocolului

Ca urmare a tuturor acestor frământări, este foarte clar că şansele de reînnodare a coaliţiei dintre PSD şi PD-L în judeţul Bistriţa-Năsăud sunt foarte mici, aproape nule.

Deputatul Radu Moldovan este de părere că singura şansă a reluării protocolului de colaborare dintre PSD şi PD-L este cel al direcţionării unor sume de bani consistente către primăriile social-democrate, bani care ar putea rezolva situaţia acestor unităţi administrativ-teritoriale. În ceea ce priveşte instituţiile deconcentrate, în opinia lui Moldovan, cele aflate în subordinea PSD vor avea şefi de la această formaţiune politică este perfect valabilă şi urmează să fie aplicată la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud.
În contrapartidă, Ioan Oltean a declarat că va stabili o întâlnire cu Radu Moldovan, dar dacă nu vor ajunge la un consens, atunci va avea loc o întâlnire cu preşedinţii Emil Boc şi Mircea Geoană pentru a clarifica aceste lucruri. Liderul PD-L a precizat însă că motivul invocat de Moldovan pentru ruperea protocolului, şi anume Consiliul judeţean, acesta nu a fost avut în vedere la vremea semnării protocolului. „Protocolul a vizat doar serviciile deconcentrate şi nicidecum colaborarea la nivelul consiliului judeţean”, a mai spus Oltean. El a mai adăugat că în opinia sa, conflictul este unul mai mult decât simplu şi consideră că nu a avut loc.
 
Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.