Deputatul USR Cristina Iurișniți a anunțat că modificările aduse legii vânătorii au trecut de votul din Camera Deputaților. Printre acestea figurează și permiterea vânătorii la urs, râs, pisică salbatică, lup, ca metodă de prevenție și intervenție pentru prevenirea pagubelor și accidentelor.

USR a reușit în ședințele comisiilor reunite eliminarea articolelor care permiteau vânătoarea sezonieră la urs și vânătoarea în arii naționale protejate. Legea a trecut, însă, de votul final în plenul Camerei Deputaților, cu o serie de modificări importante”, a anunțat pe pagina sa de Facebook, deputata Cristina Iurișniți.

Potrivit alesei bistrițence, prin noile modificări, care au fost votate de deputați cu 252 de voturi pentru și 9 abțineri, este introdusă obligativitatea înregistrării la unitatea administrativ teritorială pentru cei care pășunează animalele între 6 decembrie si 24 aprilie pe terenul agricol. Pășunatul va fi interzis între aceste intervale cu excepția situației în care există acordul scris al deținătorului terenului agricol și înregistrarea la UAT.

De asemenea,  se va permite vânătoarea la speciile urs, râs, lup, pisică salbatică,  ca metodă de prevenție și intervenție pentru prevenirea pagubelor și accidentelor. Ministerul va trebui să aprobe aceste cote până la data de 15 mai a fiecărui an, în caz contrar fapta constituind infracțiune.

Noile modificări prevăd și acordarea de despăgubiri pentru situațiile în care fauna cinegetică cauzează pagube, accidente soldate cu rănirea/decesul unor persoane.
De asemenea, va fi permisă vânătoarea cu dispozitive de ochire și iluminare pe timp de noapte la speciile de mistreț, șacal și vulpe, cu derogare de la autoritatea publică centrală care răspunde pentru mediu. în plus, se va permite vânătoarea la lumina farurilor și a dispozitivelor de iluminare la mistreț, în vederea prevenirii pagubelor sau pentru combaterea epizotiilor.

6 COMENTARII

  1. Si acuma sa vedeti cata ”preventie” vor face baronii locali ai partidelor si asa zisii ”oameni de afaceri”, adica parvenitii si imbogatitiii peste noapte din banii publici… Ca in Romania astia sunt marii vanatori, cei care ”respecta” legile si slujesc patria spre binele cetatenilor… S-a dat liber la braconaj, ca abia reusisera padurile sa se repopuleze cu animale si gata, au avut grija ”baietii de baieti” sa rezolve si treaba asta…

  2. Mai ” Gogule” … nu incerca sa mananci ” c*cat „… ca pute rau . Lasa oamenii sa aiba dreptul la viata, sanatate, bunuri si proprietate si lasa animalele sa stea in padure si nu peste oameni , bunuri si proprietati , singurii care sa poata tine sub control aceste efective, nefiind decat VANATORII AUTORIZATI si va place voua ” iubitorilor de animale ” si ba .
    Atata mi-am dorit sa aud si sa vad la TV ca un urs a mancat macar un POLITRUC SI UN ASTFEL DE IUBITOR … dar poate ca inca nu-i tarziu …
    Nicaieri in lumea asta, animalele salbatice nu sunt mai protejare si mai ocrotite decat oamenii , cum este la noi in aceasta tzara in acest moment si modificarile aduse la lege sunt EXCELENTE !
    Impusca-i tu ma ” Gogule ” … ca nu te opreste nimeni si devino si tu ” acolit , imbogatit si parvenit … ” dar fa-o legal . Spre stiintza ta cu minte de ” bibilica ” … SA STI CA VANATOARE NU INSEAMNA ” carne ” …. sau ” BRACONAJ ” ! Fa-te si tu vanator legal si o sa intelegi aceste lucruri .

  3. Maaaa…. tot au facut ei si s-au sucit si tot n-au lamurit situatiile in care ” NU ESTE COTA DE VANAT ” stabilita in anul respectiv, ori a fost deja realizata, dar animalele periculoase comit in continuare victime si pagube .
    Trebuia prevazut in lege, ca principiu de exceptie la ” cota anula de vanat ” faptul ca la solicitarea organelor publice ori celor de administrare a fodurilor de vanatoare, aceste animale sa poata fi ” vanate ( ucise ) ” fara nici o alta aprobare , ca pana se aduna guvernul, pana analizeaza ei ce si cum… si pana se hotarasc sa aprobe sau ba, animalul periculos continua sa faca victime si pagube in continuare .
    Prin insasi Legea vanatorii, trebuia sa se prevada expres, ca daca un astfel de animal face victime si pagube… el poate sa fie vanat fara nici o alta aprobare si DREPTUL LA AUTOAPARARE AL OAMENILOR sa poata fi aplicabil , nu inhibat de frica faptului ca daca omori un urs ptr ca te-a atacat pe tine, familia , bunurile ori proprietatile tale ( ca exemplu ) , trebuie sa stai ca BOUL si sa privesti cum esti VAMUIT … si n-ai voie sa-l ” omori ” … ca vezi doamne ” VEI FI DESPAGUBIT ” … ( la si de Sfantu Asteapta ) .
    Trebuia modificata Legea vanatorii in sensul ca , daca un animal salbatic patrunde pe proprietatea cuiva anume ( ursii si mai ales mistretzii… care tot distrug… peste tot… din lipsa de hrana ) , daca proprietarul nu-l poate izgoni ( alunga ) … sa aiba voie sa-i ucida , dar fara sa insuseasca ” prada ” , aceasta sa fie ridicata si valorificata de administratoirii fondului de vanatoare ( sau valorificata de insasi cetateanul pagubit in contul pagubei… de ce nu (?!) , iar cetateanului sa NU I SE FACA DOSAR PENAL PTR BRACONAJ … DACA NU INTENTIONAT A URMARIT, HAITUIT, CAPTURAT ORI OMORAT animalul pe fondul de vanatoare, inafara proprietatii respective , pentru a-l vana, ceea ce constituie cu adevarat FAPTA DE BRACONAJ CINEGETIC .
    LA ASTA N-AU CATADICSIT POLITRUCII SA SE PRONUNTZE …
    Deci, in continuare, tu ca proprietar , n-ai voie sa te aperi si sa omori animalul , daca alte rezultate de ” a speria si/sau indeparta ” nu dau rezultat … si ” AI DREPTUL LA DESPAGUBIREA PAGUBELOR ” pe care foarte greu le poti demonstra si proba … dupa niste reguli de c*cat … stabilite arbitrar de catre adminstratorii fondurilor de vanatoare si de catre ministerul silvic din vremea comunistilor , reguli care nu s-au schimbat .
    Uitati care sunt aceste reguli :
    – trebuie sesizata fapta ( paguba ) in maxim 24 de ore de la producerea ei ( deci zilnic, proprietarul trebuie sa stea si sa-si pazeasca efectiv proprietatea … altfel… MUCLES si DACA SE INTAMPLA CA A PLOUAT TORENTIAL… adio urme si probe ) ;
    – trebuie sa faca dovada ca proprietatea a fost pazita cu un numar ” suficient ” de paznici . Daca a fost ” unul „… de ce n-au fost ” doi… ” , daca n-ai avut caine, de ce n-ai avut, sau daca ai avut numai unul de ce n-ai avut mai multi… pricepeti… nu ? Adica trebuie sa faci dovada ca te-ai preocupat efectiv de paza bunurilor tale si ca ai avut ” UN SISTEM DE PAZA SUFICIENT si EFICIENT ” … si cu asta iti da in ” cap „… ( ca si-n bancul cu iepurele cu basca ori fara basca prins de vulpe in padure … ) ;
    – ca proprietatea este imprejmuita cu gard … la fel ” suficient si eficient ” , daca ai avut o sarma ghimpata de ce n-ai avut 2 sau 3… sau de ce n-ai avut plasa… daca a fost de 1 m de ce n-a fost de 2 sau 3 m inaltime… de ce n-a fost inglopata in pamant … samd etc. etc. etc. ;
    – ca a fost chemata la fata locului delegatul primariei, delegatul fondului de vanatoare, delegatul ITRSV-ului, delegatul silvicului si mai sti tracu ce „delegat „…
    Toti , pana se vor ” convoca si uni „… sa vina la fata locului ( pe cheltuiala ta … ) vor constata spre stupoarea ta, fie ca nu-ti este imprejmuita proprietatea, fie ca „SISTEMUL TAU DE PAZA N-A FOST SUFICIENT si/ sau EFICIENT ” … fie ca urmele sunt mai vechi si ca nu sunt neaparat de mistreti… etc. etc. etc.
    Legi de ” c*cat ” , facute de nepriceputi …sau efectiv de ” Gica Contra Cinegetic ” , care ar dori el si in continuare :
    – sa aiba vanat cat de mult,
    – la care sa nu-i dea el de mancare in nici un fel,
    – ca acesta sa se hraneasca din bunurile si proprietatile oamenilor
    – si daca s-ar putea, la sesizarea faptelor, NU EI SA LE DEA BANI PENTRU DESPAGUBIRE oamenilor … CI EVENTUAL INVERS .
    NO PRICEPT-ATI ?!

  4. In Germania, Italia, Frantza, Spania sau oricare alta tzara capitalista , pe proprietatea privata nu se baga absolut nimeni si proprietarii au voie sa omoare animalele care petrund acolo si le produc victime sau pagube materiale. Animalele impuscate, sunt insusite de catre proprietarii pagubiti si societatile de vanatoare nu au nici un drept acolo . La noi, in aceasta tzara pe cand oare tot asa , daca tot vrem sa fie si la noi ca in Europa ?

  5. Cata vreme legile prost facute nu-i lasa pe proprietarii de animale si terenuri sa se apere impotriva animalelor salbatice si in cazul in care nu da rezultat alungarea animalelor sa le poata ucide ( repet, pe proprietatea sa unde prin Constitutie si prin legile penale si civile oamenii au un dept de autoaparare ) , atunci si in continuare se vor gasi animale pe camp , ucise si otravite, ori prinse in tot felul de smacuri si capcane , deoarece altfel oamenii nu pot scapa de ele , asteptand mult si bine pana o sa-i despagubeasca cineva, la sfantul asteapta .

  6. Norocul nostru ca a aparut aceasta gripa porcina , ca altfel, prin actuala lege a vanatorii de tot rahatul, nu se rezolva si nu se pot stopa pagubele create proprietarilor de terenuri si de animale . Asa cum s-a aratat mai sus, oamenilor le este interzis sa se apere singuri si de aceia se razbuna omorand animalele care fac pagube .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.