Mihai Ogbarschi a fost promovat ofiter în cadrul DNA Oradea. Sotia noului ofiter al DNA Oradea a fost împuternicita de sora din America sa achizitioneze terenuri în valoare de sute de mii de euro. GAZETA DE ORADEA a intrat în posesia unor documente “de familie”. Directia Nationala Anticoruptie este organizata ca structura cu personalitate juridica în cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, fiind specializata în combaterea infractiunilor de coruptie. DNA îsi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic. Este independenta în raport cu instantele judecatoresti si cu parchetele de pe lânga acestea, precum si în relatiile cu celelalte autoritati publice, exercitându-si atributiile numai în temeiul legii si pentru asigurarea respectarii acesteia. Oradea este unul dintre cele 15 servicii teritoriale pe care DNA le are în toata tara. Procurorii anticoruptie sunt sau ar trebui sa fie de o probitate morala exemplara. Promovarile în structura DNA Oradea sunt rare si se fac pe baza unor criterii severe. Este nevoie de performante exceptionale si de referinte din partea unor persoane „cu greutate” din cadrul autoritatilor statului. Mihai Ogbarschi este un tânar de perspectiva care a izbutit sa intre în rândul personalului DNA Oradea. Înainte de a fi promovat, Ogbarschi a activat în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Bihor. Daca pe seama performantelor exceptionale ale noului ofiter al DNA Oradea se poate discuta, în ceea ce priveste referintele primite, acestea sunt indiscutabile având în vedere ca ele vin din partea unor nume cu adevarat grele. Asta în cazul în care referintele au venit din partea nasilor de cununie… Trei „popi” la cununie Nunta dintre Mihai Ogbarschi si Simona Adriana Crisan din urma cu câtiva ani a fost una selecta. Nasii de cununie ai tinerilor casatoriti au fost, de asemenea „selecti”: Vasile Popa si Liviu Popa. Adica actualul procuror-sef al Parchetului de pe lânga Judecatoria Oradea si actualul comisar- sef al IPJ Bihor. Parca nici nu se putea nimeri mai bine… Nu-i la îndemâna oricui sa aiba ca nas atât pe mai marele politiei bihorene cât si pe mai marele Parchetului de pe lânga Judecatorie. Cu un astfel de noroc a început casnicia celor doi. Binecuvântata de… trei popi atât la propriu cât si la figurat înca din start, familia Ogbarschi devenea încet dar sigur una dintre cele mai… selecte din oras. În acelasi timp însa, devenea tot mai expusa atentiei publice având în vedere functiile nasilor de cununie. Progresul financiar al familiei era de asteptat si aproape inevitabil. Doi oameni seriosi care îsi vad de treaba lor nu pot decât sa progreseze atât din punct de vedere spiritual cât si financiar. Anul 2006 s-a dovedit a fi de gratie pentru familia Ogbarschi. A fost anul în care familia a achizitionat doua masini: un Peugeot si o Skoda Superb. Ambele au fost trecute însa pe numele Simonei Ogbarschi. De parca un inspector în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor nu ar avea dreptul la o masina scumpa… Împuternicirea În anul 2006, s-au perfectat si anumite tranzactii imobiliare de ordinul sutelor de mii de euro, la care a luat parte si sotia actualui ofiter al DNA Oradea. Ce-i drept nu ca si cumparatoare, ci ca si mandatara a surorii Rodica, maritata Moore în America. În 8 august 2005, în Biroul Notarului Public Pana Florin se face o procura speciala. „Subsemnata Moore Rodica – cetatean român, domiciliata în SUA….. împuternicesc pe numita Ogbarschi Simona Rodica, domiciliata în Oradea…., ca în numele meu si pentru mine sa cumpere orice imobil (teren, casa, apartament,etc) pe teritoriul României, la pretul pe care îl va considera potrivit interesului meu. Împuternicesc de asemenea pe mandatara sa vânda cui va crede de cuviinta si la pretul pe care îl va considera potrivit toate bunurile imobile ce se vor afla în proprietatea mea, sa administreze toate bunurile mobile si imobile ce se afla în proprietatea mea si sa semneze eventualele acte de dezmembrare cu privire la toate imobilele proprietatea subsemnatei. În vederea ducerii la îndeplinire a acestui mandat, mandatara mea, în numele meu si pentru mine va semna contractul autentic de vânzare – cumparare, va plati pretul sau va încasa pretul, va achita cheltuielile curente necesitate de folosinta bunurilor, va putea sa contracteze lucrari locative si sa achite contravaloarea acestora, va putea sa ma reprezinte în relatiile cu tertii cu privire la orice problema de natura litigioasa sau nelitigioasa, va putea plati impozite si taxe în numele meu, va putea încasa în numele meu orice sume de bani, cu orice titlu, inclusiv suma ce mi se restituie de la Administratia Financiara Oradea, va putea încheia contracte de închiriere sau comodat, precum si orice act de administrare, va putea încheia contracte cu Apaterm, Electrica, Romtelecom si televiziunea prin cablu (TVS), va putea semna pentru dezmembrare si sistare a indiviziunii la notarul public, va consimti la întabulare, va îndeplini orice formalitate, va face orice declaratii, va semna orice act care va fi necesar, semnaturile sale fiindu-mi opozabile. Prezentul mandat este cu titlu gratuit si este valabil pâna la revocarea acestuia printr-un alt înscris autentificat”, a fost procura autentificata în 8 august 2006 (vezi facsimil 1). Matusa Tamoora? Simona Adriana Ogbarschi a folosit procura respectiva peste câteva luni, când a achizitionat peste un hectar de teren în localitatea Nojorid. Mai exact, a cumparat trei terenuri arabile în extravilan, care împreuna totalizau aproape 16 mii de metri patrati. Suma cu care s-a perfectat întelegerea nu este însa deloc de neglijat: 110 mii de euro (vezi facsimil 2). „Subsemnata cumparatoare Moore Rodica (nascuta Crisan), prin împuternicit Ogbarschi Simona Adriana cumpar ca bun propriu cu bani proprii imobilele descrise mai sus si la pretul declarat în act”, este specificat în actul de parcelare si contractul de vânzare – cumparare autentificat în Biroul Notarului Public Ilie Dragoiu în 5 mai 2006. Ceea ce lipseste din contract este lipsa contului bancar prin care mandatara Simona Ogbarschi urma sa intre în posesia celor 110 mii de euro. „Pretul vânzarii, stabilit de comun acord este de 110 mii euro (unasutazecimiieuro) echivalentul a 381.007 RON, calculati la cursul valutar al BNR din 5.05.2006 de 1 euro = 3,4637 RON, care a fost achitat azi data semnarii si autentificarii actului”, este scris negru pe alb în contract (vezi facsimil 3). Faptul ca nicaieri nu este specificat modul cum urmeaza sa fie virati banii în contul mandatarei (nici în procura si nici în contract) nu dovedeste vreun fals dar ridica anumite semne de întrebare. Mai ales ca acestia au fost achitati potrivit contractului, pe loc. N-ar fi imposibil ca doamna Moore sa fi avut „la ciorap” 110 mii de euro si sa-i fi dat pe sub masa mandatarei sale fara stirea sotului într-una dintre excursiile sotiei de ofiter DNA peste ocean… N-ar fi însa imposibil nici ca suma respectiva si implicit terenurile din Nojorid sa fie o parte din averea nedeclarata a familiei Ogbarschi… Directia Nationala Anticoruptie a fost înfiintata, prin reorganizarea Parchetului National Anticoruptie, la data de 1 septembrie 2002, prin OUG nr 43/2002, ca structura specializata în combaterea infractiunilor de coruptie, fiind condusa de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, prin intermediul procurorului-sef al acestei directii. Procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza conflictele de competenta între DNA si celelalte structuri sau unitati din cadrul Ministerului Public, potrivit legii. Calin Miron

Material publicat in Gazeta de Oradea,16 – 22 iunie 2008

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.