Minor suspect în 13 furturi, prins în timp ce conducea o maşină furată

160

Un adolescent în vârstă de 14 ani, care este suspect în 13 furturi din auto, a fost prins de poliţiştii din Focşani, judeţul Vrancea, în timp ce conducea o maşină pe un bulevard al oraşului, deşi nu avea permis. Pe numele lui s-a emis un mandat de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Vrancea, băiatul a fost prins în noaptea de 28/29 martie, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Independenţei din municipiul Focşani.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale l-au reţinut pe băiat, care este din judeţul Tulcea, iar magistraţii au dispus faţă de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Ulterior, poliţiştii au extins cercetările şi au stabilit faptul că, în perioada 25 februarie – 28 martie, adolescentul ar fi comis 13 furturi din autoturisme care se aflau parcate pe raza municipiului Focşani, prejudiciul total cauzat astfel fiind estimat la 20 000 lei.

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here