Subiectul lipsei de personal ține prim planul de mai bine de 7 ani, de când au apărut atacurile politice populiste la adresa legislației pensiilor militare. Tot de atunci, toți miniștrii MAI au tot trâmbițat că vor veni cu măsuri să încadreze mai mulți polițiști în sistem. Cu toate acestea, în realitate nu numai că nu s-a făcut nimic, dar în perioada mandatului ministrului Carmen Dan și Marcel Vela, a fost dat peste cap calendarul admiterii la școlile de agenți de poliție, fiind amânată nejustificat organizarea sesiunilor de admitere.

Concluzia este că celor care conduc MAI-ul nu le pasă nici despre eforturile polițiștilor din sistem care ajung să țină locul a 3-4 polițiști, dar nici de siguranța cetățenilor care este pusă în pericol din cauza lipsei polițiștilor din teren. Mai mult, chiar și pentru promoțiile recent încadrate la Școala de Agenți de Poliție Cluj Napoca și Câmpina, se manifestă același dezinteres pentru a pregăti viitorii polițiști, care ajung ca dintr-un an de școală, 6 luni se află în practică iar 6 luni sunt în unitatea de învățământ și trebuie să asimileze materia de 2 ani, care de cele mai multe ori este predată prin prezentări de tip power point pe un televizor, fără să existe cadre didactice la fiecare clasă.

Chiar și în acest context, vineri, 11 iunie 2021, la cele două instituții de învățământ a fost organizată ceremonia de depunere a jurământului militar de către elevii. O ceremonie de o importanță deosebită, atât din perspectiva profunzimii acestei activități dar și pentru recunoașterea importanței instituțiilor de formare a personalului care va dobândi calitatea de polițist. Însă pentru ministrul Bode nu a existat această percepție atâta timp cât la Școala de Poliție Câmpina, cea mai mare instituție de învățământ postliceală din cadrul MAI, l-a trimis la ceremonie pe nimeni altul decât pe directorul său de cabinet, Marius Mihăilă, care deține o funcție de personal contractual la nivelul cabinetului.

Este o dovadă crasă de lipsă de respect atâta vreme cât nu a fost mandatat nici măcar un secretar de stat, care deține o funcție de demnitate publică, dacă tot a fost ocupat ministrul Bode, aflându-se la Sălaj în campanie electorală pentru întâmpinarea Congresului PNL. Practic, elevii au depus jurământul în fața directorului de cabinet al ministrului MAI, fiind pentru prima data în istorie când la o asemenea activitatea nu există reprezentare nici măcar la nivel de secretar de stat. Până la urmă, mai rău decât atât era dacă ministrul Bode îl trimitea pe șoferul său ori chiar pe secretară.

Vă reamintim că actualul director de cabinet al ministrului Bode este fostul său coleg de liceu, cel care a fost președintele Comisiei de Etică de la nivelul Academiei de Poliție care a „spălat” de plagiate mai multe nume grele din sistem, dar și cel care pe vremea ministrului Marcel Vela, a fost împuternicit ca inspector șef la IPJ Sălaj (județul de baștină al ministrului Bode), în mod ilegal, prin declararea în fals, pe propria sa răspundere, mințind că nu este cercetat disciplinar. Vedem cum, ministrul Bode se ține de promisiune și numește oameni „competenți” ale căror singure calități sunt reprezentate de faptul că Marius Mihăilă a copilărit cu el în locurile de baștină din Șimleu Silvaniei.

Viitorul ne aparține!

Detalii, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.