Mihai Sărmășan, critici la adresa administrației bistrițene: Inventează tot felul de scuze! Ce-ați făcut domnilor o primăvară întreagă? V-a oprit cineva din lucru?

180

Consilierul local liberal Mihai Sărmășan aduce critici dure la adresa conducerii administrației municipiului Bistrița, care de ani de zile nu a fost în stare să reamenajeze la standarde optime ștrandul municipal, lucrările nefiind acolo finalizate.

Avem parte cu toții în aceste zile de temperaturi ridicate în municipiul nostru iar cetățenii din Bistrița nu pot beneficia de recreere în unicul ștrand din oraș. Cauza?…incompetența administrației PSD-ALDE conduse de primarul Ovidiu Crețu și viceprimarii Cristian Niculae și Gelu Muthi, care inventează tot felul de scuze care privesc întârzierea lucrărilor ce trebuie executate acolo„, a scris Mihai Sărmășan pe contul său de Facebook.

Acesta este ironic în special la adresa viceprimarului social-democrat Cristian Nicolae, despre care spune că este mult mai preocupat de lucrările tonetei de înghețată deținută de familia sa pe pietonalul Liviu Rebreanu, din centrul orașului.

Ce-ați făcut domnilor o primăvară întreagă? V-a oprit cineva din lucru? A…da…să nu uităm, era campanie pentru alegerile europarlamentare și împărțitul materialelor electorale era prioritatea dumneavoastră. Oricum, tot degeaba, la ce scor ați obținut. Domnule viceprimar Nicolae, în loc ca în timpul orelor de serviciu să fiți preocupat de mersul lucrărilor la toneta de înghețată ce o deține familia dumneavoastră pe pietonalul «Liviu Rebreanu», ar fi fost mult mai bine să vă preocupe cum merg lucrările la ștrandul municipal„, spune alesul local liberal.

Sperăm cu toții că cetățenii orașului să nu mai sufere mult și în cel mai scurt timp să poată beneficia de serviciile ștrandului municipal și să nu mai fie nevoiți să parcurgă zeci sau sute de kilometri pentru a se răcori în alte părți„, a mai adăugat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here