Da, ati citi bine. Mi-e sila! Acum nu simt altceva decât o sila cumplita, care se amplifica pe zi ce ne apropiem de campania electorala.

Acum, în al doisprezecelea ceas, politicienii s-au gândit ca românii nu o duc bine. De fapt ei stiu asta mult prea bine. Asa ca guvernantii s-au gândit sa mai arunce oaresceva firimituri amarâtilor. Adica câtiva lei acolo pensionarilor, alti câtiva dascalilor… si nu mai are rost sa-i însir pe toti. Toate astea pentru o stampila pe buletinul de vot. O stampila care însa le va asigura confortul pentru urmatorii patru ani în parlament ca sa se mai joace cu destinele românilor, iar daca ajunge careva dintre ei si la guvernare, atunci au atins perfectiunea. Din punctul lor de vedere. Firimiturile aruncate nu sunt decât praf în ochii nostri. Ne dau un leu, dar ne iau altii o suta în loc, pentru ca imediat vor creste preturile. Cresc prima data la carburanti, iar pe urma, pe principiul dominoului, toate celelalte sar în sus.

Dintre toti, de fiecare data la fiecare firimitura aruncata, cei mai fericiti sunt pensionarii. Pentru ei, orice leut în plus e mana cereasca, desi a doua zi platesc mai mult pentru caldura din case, pentru curentul consumat si mai ales pentru medicamente. Culmea, desi nivelul lor de trai e unul foarte prost, tot ei sunt cei mai optimisti. Tot ei sunt aceia care spera ca mâine va fi mai bine. Si merg la vot doar pentru ca guvernantii, de-a lungul anilor, i-au mintit.

Ne mint si acum: toti. Si cei care au puterea si cei care vor sa puna mâna pe ea. Dintr-o data au devenit mai zâmbitori, mai glumeti, mai amabili. Dar, în acelasi timp, chiar daca nu a început campania, ei politicienii au început sa se muste între ei. Unul vrea sa para mai destept decât altul, desi sunt din acelasi aluat.

Mai deunazi, presedintele Basescu a prezentat un raport în fata parlamentarilor. Sala a fost pe trei sferturi goala. Si nu este asta o nesimtire? Nu este nici pe departe personajul meu favorit din lumea politica, dar neparticiparea parlamentarilor la raportul prezentat de presedinte este nesimtire curata. În plus, si cei prezenti au dat dovada de aceesi nesimtire, unii au dormit de-a binelea, altii bârfeau, altii se ocupau de integrame. Parlamentarii ne-au demonstrat o data în plus ca dorm bine pe banii nostri.

În ceea ce-l priveste pe Basescu… si el nu a stiut în acesti patru ani decât sa critice si sa se ia la întrecere cu Tariceanu, care ajunge mai repede pe un podet ori prin vreun sat inundat. Si asta nu ca ar fi rezolvat situatia de la fata locului, ci pentru ca e înnebunit de baile de multime. În rest nu a miscat un deget pentru poporul asta oropsit. A promis si el si promite în continuare. Dar atât.

Si atunci cum sa nu-mi fie sila? Au început aliantele, întelegerile pe sub masa, indiferent de culoarea politica iar vor fi cununii si apoi divorturi cu strigaturi. Toate acestea în detrimentul nostru, pentru puterea lor. Mi-e greata de-a dreptul!

Liana Muresan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.