Mai mulți medici de la Spitalul „Sf. loan” din Bucureşti au depus o plângere penală cu privire la „existenţa unui cadru organizatoric defectuos” în prevenirea și combaterea coronavirusului. S-a deschis un dosar și se fac cercetări.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat la data de 23 martie (luni – n.red.) dosarul penal nr. 2297/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 C.p.şi abuz în serviciu prev. de art. 297 C.p., ca urmare a sesizării venite la DGPMB – Secţia 26 Poliţie din partea mai multor cadre medicale din Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. loan din Bucureşti cu privire la existenţa unui cadru organizatoric defectuos ce nu ar corespunde măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, conform unui anunț al Ministerului Public, postat de Facebook.

În urma plângerii înregistrate, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti au dispus administrarea cu celeritate a probelor necesare lămuririi aspectelor sesizate, potrivit sursei citate.

„Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie”, conform sursei citate.

sursă: cotidianul.ro

4 COMENTARII

  1. Foarte bine au facut ! Vreau sa vad macar un politruc din asta bagat la zdup ptr ca si-a batut joc de personalul medical si de persoanele din fortza publica a statului care actioneaza pentru restabilirea ordinii si securitatii sociale in aceasta perioada , CU ” MAINILE GOALE ” !

  2. Inchiderea granitelor si instituirea carantinei fortzate pentru toata lumea care intra in tzara, trebuia efectuata IMEDIAT si fara exceptii asa cum a precizat domnul ex presedinte Basescu , nu… DEINDATA – dupa regulile actual domnului presedinte Johannis , care a hotarat si a dispus aceasta masura DOAR dupa ce ne-au venit indaratu-lea pe cap toti ” disapo-virusatii ” si abia dupa ce s-a instituit starea de urgentza si cu guvernul Mariei Sale ne-au pus la toti ” masca pe moaca ” … !
    ( Stati linistiti ca nu-s afiliat politic in nici un fel … dar domnul Basecu era cel mai competent sa fi fost presedintele nostru , ori cel putin premier in aceste momente ) .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.