fisa medicala permis auto

Doar un singur medic de familie și asistentul medical al acestuia s-au programat pentru a fi testați gratuit pentru CoVid-19, din cele 140 de cadre medicale din cabinetele de medicină de familie din județul Bistrița-Năsăud. Deși aveau programare pentru miercuri 23 iunie, cei doi nu s-au prezentat pentru testare.

Începând din 19 iunie, data de la care conducerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița a anunțat posibilitatea testării gratuite Covid-19 pentru personalul medical – medici și asistenți medicali – din cabinetele medicilor de familie din întreg județul Bistrița-Năsăud, și până azi, 24 iunie, două persoane au solicitat programare pentru testare, fiind vorba despre un medic și un asistent medical din același cabinet de medicină de familie. Programarea a fost făcută pentru data de 23 iunie, însă cele două persoane nu s-au prezentat pentru prelevarea probelor„, transmite SJU Bistrița, într-un comunicat.

„La medicii de familie am stabilit metodologia de programare și testare a lor, dar nici ei nu se înghesuie la testare pe considerentul că dacă sunt asimptomatici și descoperiți pozitiv sunt internați în spital și apoi obligați să rămână aici”, a explicat, într-o conferință de presă, Gabriel Lazany, managerul SJU Bistrița. 

Potrivit surselor Gazeta de Bistrița, foarte mulți medici de familie din Bistrița-Năsăud au efectuat teste la un laborator privat de analize din Bistrița, însă este vorba despre teste rapide care indică prezența anticorpilor specifici pentru SARS COV-2 în organism, deci dacă o persoană a avut CoVid-19. Niciunuia dintre medicii de familie bistrițeni care au efectuat respectivele teste nu le-a fost depistată prezența anticorpilor specifici acestei boli.

Reamintim că testarea personalului din cabinetele medicilor de familie se realizează în mod gratuit în Laboratorul de biologie moleculară RT-PCR al spitalului, finanțarea testelor fiind asigurată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Programarea pentru testare se face telefonic, de luni până vineri, iar recoltarea probelor se  realizează în fiecare marți și joi, în incinta spitalului județean, lângă cortul de triaj. Rezultatele probelor sunt comunicate prin e-mail, în termen de cel mult 48 de ore de la recoltare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.