Comisia Europeană a amendat Mastercard cu 570 de milioane de euro pentru împiedicarea accesului comercianţilor la servicii transfrontaliere de plată cu cardul.

”Consumatorii europeni utilizează cardurile în fiecare zi, atunci când cumpără alimente sau îmbrăcăminte, sau când fac achiziţii online. Prin împiedicarea comercianţilor de a avea acces la condiţii mai bune oferite de bănci din alte state membre, regulile Mastercard au mărit costurile pentru plăţile cu cardul, afectând consumatorii şi retailerii din UE”, a declarat comisarul pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, scrie news.ro.

Mastercard este al doilea mare operator de carduri din Spaţiul Economic European (EEA) în funcţie de cardurile de consum emise şi valoarea tranzacţiilor. Potrivit regulilor MasterCard, băncile oferă servicii legate de plăţile cu carduri de credit sub mărcile comune Mastercard şi Maestro.

Mastercard funcţionează ca o platformă prin intermediul căreia băncile emit carduri de plată către clienţi, asigură finalizarea tranzacţiilor şi transferă fonduri către banca cu care lucrează un retailer.

Cardurile de plăţi au un rol major pe piaţa unică, atât pentru tranzacţiile interne cât şi pentru plăţile transfrontaliere sau online.

Consumatorii şi companiile din Europa efectuează peste jumătate din plăţile non-cash prin intermediul cardurilor.

În aprilie 2013, Comisia Europeană a deschis o investigaţie antitrust oficială împotriva MasterCard, pentru a analiza dacă regulile MasterCard referitoare la achiziţiile transfrontaliere încalcă reglementările UE. În iulie 2015, Comisia a emis o Declaraţie de Obiecţii.

Comisia a constatat că, din cauza regulilor MasterCard referitoare la achiziţiile transfrontaliere, retailerii au plătit mai mult pentru servicii bancare în vederea primirii de carduri de plăţi, decât dacă ar fi avut libertatea să caute servicii mai ieftine. Acest lucru a condus la preţuri mai mari pentru retaileri şi consumatori, la o concurenţă transfrontalieră limitată şi la segmentarea artificială a pieţei unice.

Mastercard a colaborat cu Comisia Europeană, recunoscând faptele şi încălcarea reglementărilor UE referitoare la concurenţă.

Comisia Europeană a redus cu 10% amenda aplicată MasterCard, în schimbul colaborării din partea companiei.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.