Sursa foto: Gandul.ro

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că revenirea lui Victor Ponta în formațiunea politică pe care o conduce este puțin probabilă, în contextul în care are anumite rețineri în privința foștilor președinți social-democrați.

”Nu am exclus niciodată acest lucru și fiecare dintre noi, nimeni nu este perfect. Am așa o supărare cu foștii președinți ai PSD, care au crescut în interiorul PSD, li s-a oferit absolut totul. Domnului Victor Ponta i s-a oferit totul de către partid, i s-a oferit un anumit statut. Eu am luptat pentru Victor Ponta, am luptat mai mult în campania lui Victor Ponta decât în campania mea. Am o reținere în privința foștilor președinți ai PSD, care și-au făcut partid (…) Să fim cinstiți, Victor Ponta nu a fost un prim-ministru rău, a fost chiar un prim-ministru bun.”, a spus Marcel Ciolacu, la DC News Live.

Reamintim că Victor Ponta a fost președinte al Partidul Social Democrat din 2010 până în 2015 și deputat de Gorj. A fost copreședinte alături de liberalul Crin Antonescu al Uniunii Social-Liberale, Uniune înființată la inițiativa lui Dan Voiculescu. În 2015 a demisionat din funcția de președinte al PSD, în urma anchetei DNA pornite în dosarul Turceni-Rovinari, dosar în care, ulterior, în mai 2018, soluția primită a fost de achitare în primă instanță.

În 29 mai 2017, Victor Ponta a lansat partidul PRO România,

Partidul PRO România a fost lansat pe 29 mai 2017 de fostul prim-ministru Victor Ponta. Formațiunea politică este de centru-stânga cu ideologie social-liberală. În mai 2018, cu ocazia lansării agendei PRO România, Victor Ponta descria partidul ca un „start-up party” cu orientare pro-europeană.

Citește și: Marcel Ciolacu: Românii au întotdeauna dreptate şi cu asta am încheiat discuţia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.