Situație fără precedent cu privire la atribuirea contractelor pentru deszăpezirea drumurilor județene pentru următorii 3 ani! Deși licitația a fost lansată în vara anului trecut, abia două loturi – zona Bistrița și zona – sunt cu contracte semnate și parafate, din februarie anul acesta, iar alte două loturi – zona Șieu și zona Lechința –  urmează să fie atribuite într-un viitor apropiat. În aer este contractul pentru zona Năsăud, pentru care până acum ofertele depuse nu au fost conforme, tehnic sau financiar, astfel că licitația pentru acest contract subsecvent a fost anulată.

Maximum 26 de milioane de lei este suma pe care Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a pus-o la bătaie în iulie 2021, pentru deszăpezirea drumurilor judeţene pentru iernile dintre anii 2021-2022 și până în 2024-2025, potrivit anunţului publicat pe SEAP, privind organizarea licitaţiei pentru întreţinerea curentă pe timp de iarnă în perioada 2021/2022 – 2024/2025.

Contractul este împărţit în cinci loturi, lungimea totală a reţelei de drumuri judeţene fiind de aproape 670 de kilometri. Faţă de precedentul contract de deszăpezire multianual, valoarea maximă estimată a crescut cu peste 25%.

La final, când se va trage linie, suma totală pusă la bătaie va fi mai mare cu peste 5 milioane lei, dacă nu și mai mult…

Doar două loturi adjudecate

Potrivit anunţului postat pe SEAP, valoarea minimă a întregului contract era de 12,386 milioane lei, iar cea maximă – de 26 milioane lei. Valorile nu conțin TVA.

Pentru aceste contracte s-au înscris în cursă 3 firme și o asociere de firme: Trans-Simy SRL în asociere cu Nord Vest Infrastructură și Servicii SRL au depus depus oferte pentru loturie 1, 4 și 5, CML.RO pentru loturi 1 și 2, Ardelean Company Nord Vest SRL pentru loturile 1 și 2, și LDP SA pentru loturile 2 și 3.

Abia în luna februarie anul acesta a fost semnat contractul doar pentru loturile 1 și 2 care au fost adjudecate de Ardelean Company Nord Vest SRL, cu 5.880.436 lei pentru lotul 1, din valoarea maximă estimată de 6.125.967 lei, și 5.434.016 pentru lotul 2, din valoarea maximă estimată de 5.997.970 lei.

Pentru celelalte loturi licitațiile au fost anulate din cauza ofertelor neconforme din punct de vedere financiar sau tehnic. Mai precis, conform surselor Gazeta de Bistrița, banii erau prea puțini, drept urmare aceste contracte au rămas în aer.

Potrivit anunțului postat pe SEAP, la licitația lansată în iulie anul trecut, CJ estimase pentru lotul 3 Năsăud un maxim de 4.207.158 lei, pentru lotul 4 Șieu – 4.832.552 lei, iar pentru lotul 5 Lechința – 4.836.353 lei.

Sume majorate, oferte puține de tot

În vara acestui an, mai precis în luna august, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a reluat licitația pentru atribuirea contractelor pentru deszăpezirea drumurilor județene din zonele Năsăud, Șieu și Lechința.

Valoarea însumată estimată pusă la bătaie de Consiliul Județean este de minim 9.400.140 lei și un maxim de 19.791.654lei.

Astfel pentru lotul 3 Năsăud este prevăzut o sumă maximă de 5.917.566 lei, cu peste 1,7 milioane lei mai mult decât la licitația precedentă.

Pentru lotul 4 Șieu, administrația județeană oferă un maxim de 6.936.558, cu peste 2,1 milioane lei mai mult decât anterior, iar pentru lotul 5 Lechința maximul estimat este de 6.937.530 lei, cu peste 2,1 milioane lei față de estimarea anterioară.

Necesară experiența

Potrivit anunțului postat pe SEAP, pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat, operatorii economici participanţi la procedură trebuie să facă dovada experienţei similare, respectiv să dovedească faptul că în ultimii 3 ani împliniţi la data limită de depunere a ofertelor au prestat, la nivelul unui/mai multor contracte, servicii similare obiectului contractului, respectiv servicii de deszăpezire în valoare/valoare cumulată de minim:

Lot 3 – 1.900.000 lei fără TV;

Lot 4 – 2.300.000 lei fără TVA;

Lot 5 – 2.300.000 lei fără TVA;

Prin servicii duse la bun sfârșit se întelege: a) servicii recepţionate parţial, cu condiţia ca specificul contractului/activităţilor ce reprezintă experienţă similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; b) servicii recepţionate la sfârşitul prestării (sfârşitul prestării nu presupune expirarea perioadei de garanţie, respectiv a perioadei de notificare a defectelor). Documentele prin care operatorii economici pot îndeplini cerința privind experiența similară sunt următoarele, fără a se limita la: – recomandări; – procese-verbale de recepție; – certificări de bună execuție; – certificate constatatoare, etc.

Documentele enumerate mai sus nu sunt cumulative.

 – Se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor. La nivelul DUAE trebuie precizate următoarele informații: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, calitatea avută în contract (contractant unic/asociat/ subcontractant) tipul/categoriile de servicii prestate, valoarea prestată, beneficiarul acestuia și datele sale de contract, data și numărul documentului de recepție, ponderea și activitățile pentru care a fost responsabil în prestarea serviciilor precum și valoarea în lei fără TVA a activităților pe care le-a prestat în cadrul contractelor nominalizate.

Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile.

La solicitarea autorităţii contractante se vor prezenta părți relevante din contracte, recomandări/certificări/documente constatatoare etc. emise sau contrasemnate de beneficiar, continând valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi”, se precizează, printre altele, pe SEAP.

Ciprian Ceclan: Nu vom avea drumui înzăpezite iarna aceasta în județ

Deși Consiliul Județean a pus la bătaie sume mult mai mari decât în iulie anul trecut, firmele nu s-au înghesuit cu oferte.

Astfel, în cursă s-a înscris LDP SA, pentru lotul 5 Lechința, și Trans Simy SRL pentru loturile 4 și 5. Nimeni nu a vrut zona Năsăud, care are cei mai puțin kilometri de drumuri județene comparativ cu celelalte loturi – 106,444 km.

Care ar fi totuși explicația pentru acest blocaj? Potrivit directorului executiv al Direcției de Drumuri Județene din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, fostul subprefect Ciprian Ceclan, situația este generată de prețurile în creștere ale materialelor necesare, respectiv sare și nisip. Evident, în cântar atârnă greu și prețul carburanților.

“Să știți că operatorii economici s-au înscris la licitație cu destul de multă reticență, din cauza prețurilor care tot cresc. Totuși sperăm ca peste o săptămână să știm câștigătorii contractelor pentru loturile 4 și 5. În ceea ce privește lotul 3 Năsăud, vom mai organiza o licitație, iar până la atribuirea contractului vom găsi o cale legală pentru ca și această zonă să fie deszăpezită. Vă asigur că nu vom avea drumui înzăpezite iarna aceasta în județ”, a declarat pentru Gazeta de Bistrița, directorul Ciprian Ceclan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.