Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a aprobat Lista-sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului ”Drumuri de interes local și drumuri de interes județean” din Programul Național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), derulat de Compania Națională de Investiții.

Lista cuprinde 1.204 obiective pentru care se vor realiza, în principal, lucrări de:

  • reabilitare și modernizare drumuri;
  • realizare și amenajare de trotuare, șanțuri betonate și poduri;
  • amenajare de intrări în curți;
  • asfaltare străzi;
  • amenajare de alei și pasarele pietonale;
  • reparații sectoare de drum comunal.

”Investițiile pe care le face Guvernul României țin cont în permanență de nevoile oamenilor și de dreptul acestora de a beneficia de condiţii decente de viaţă, iar drumurile sigure și trainice sunt doar o parte din infrastructura de care au nevoie cetățenii României. Acesta este și criteriul care a stat la baza includerii celor peste 1.200 de obiective în lista-sinteză a drumurilor care vor fi modernizate de MLPDA, prin Compania Națională de Investiții”, a precizat ministrul Ion Ștefan.

Pe Lista-sinteză aprobată de MLPDA se numără și câteva drumuri din județul Bistrița-Năsăud:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here