Vedeta intră în «ringul viselor» de la «Dansez pentru tine», ce debutează pe 26 octombrie la PRO TV

Nimic n-o opreşte, dacă şi-a pus ceva în cap! Nici antrenamentele istovitoare, nici povestea cu iz de scandal prin care a trecut, acum câteva zile. Nicoleta Luciu intră în forţă în competiţia de la „Dansez pentru tine", a cărei miză este suma de 60.000 de euro.

Vrea să aducă fericirea în viaţa unui tânăr greu încercat de soartă, aşa că aproape îşi dă duhul în sala de repetiţii, dar nu se plânge! Nicoleta Luciu se aruncă în bătălia de la „Dansez pentru tine" (PRO TV) ca să îndeplinească visul partenerului ei.

Tânărul pentru care dansează se numeşte şi Attila Hainer şi este din Oradea, iar povestea lui i-a smuls lacrimile sexoasei brunete. Băiatul nu şi-a dat seama că a te naşte într-o familie de rromi îţi poate aduce numai ghinioane până nu a ajuns la şcoală. Marginalizat, evitat şi tratat în permanenţă altfel, Attila a început să simtă din ce în ce mai greu povara de a fi rrom. Ghinioanele s-au ţinut lanţ şi pentru părinţii lui, care s-au îmbolnăvit atât de grav, încât n-au mai putut să lucreze nimic.

Acum, vrea să obţină o casă pentru părinţii lui şi un viitor mai bun pentru el. Deşi, recent, a trecut prin cele mai grele momente din relaţia cu soţul ei, Zsolt Csergo, după ce în presă au apărut fotografii în care omul de afaceri a fost surprins, pe iaht în Croaţia, alături de o presupusă amantă, antrenoarea de Kangoo Jumps, Kinga Sebastyen, Nicoleta a găsit forţa să meargă mai departe.

De altfel, în exclusivitate pentru Click!, ea e declarat, la acel moment: „Îmi doresc să fim în continuare o familie. Cei patru copii ai noştri merită acest lucru, pentru că s-au născut din dragoste şi ni i-am dorit enorm. Ei vor avea întotdeauna o mamă şi un tată care le vor fi alături".

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.