Președintele USR PLUS Bistrița-Năsăud, Lorand Toth, a fost demis din funcția de subprefect al județului Bistrița-Năsăud, funcție pe care o ocupa din luna martie a acestui an. 

Premierul Cîţu a eliberat, joi, din funcţie 42 de prefecţi şi subprefecţi. Mai exact este vorba despre 14 prefecţi şi 28 subprefecţi. Printre aceștia se numără și subprefectul de Bistrița-Năsăud, Lorand Toth.

Eliberarea din funcție vine în contextul ruperii alianței de guvernare, după ce USR PLUS și AUR s-au aliat și au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

Județul Bistrița-Năsăud rămâne cu un singur subprefect, președintele UDMR Atilla Decsei.

Premierul Câțu a precizat, la finalul şedinţei de Guvern că atribuţiileprefecților și subprefecților demiși vor fi delegate celor care rămân în instituţie.

Noaptea trecută, Florin Cîţu a demis toţi secretarii de stati ai USR.

Reamintim că miniștrii USR PLUS au demisionat luni din guvern, dar secretarii de stat și prefecții au rămas în funcții.

1 COMENTARIU

  1. “Nimeni nu e destul de inteligent ca să poată convinge pe un prost că e prost”.
    (La Fontaine)
    După ce, prin deciziile sale necugetate de încălcare a protocolului de colaborare dintre PNL, USR-PLUS si UDMR, a declansat criza politică soldată cu ruperea coalitiei de guvernare premierul Florin Cîțu nu stie când să se oprească. Astfel, prin demiterea din funcţie a prefecţilor şi subprefecţilor propuşi de USR- PLUS el taie orice punte de refacere a coalitiei. Cu toare astea, individul mai speră în refacerea coalitiei cu el premier.
    Caracterul premierului Florin Cîțu este foarte bine redat intr-un articol intitulat „Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit” semnat de Mihai Maci, lector la Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene al Universității din Oradea:
    „D-l Cîțu are un aer de ”băiat de băiat”: șmecher de cartier (sau de provincie), cu aere de șef, dar și cu mari complexe, de care caută să scape supralicitînd. Nu are nimic din desperados-ul carismatic, ce strălucește prin temeritate și cinism, ci pare a fi contabilul mafiei ajuns ”la butoane” după ce șeful real a pierit într-o ambuscadă (în punerea la cale a căreia a participat și acest personaj șters). D-l Cîțu nu are nici o ideologie, exceptând beția puterii. La orice capitol – inclusiv la cel la care pretinde că se pricepe, economia – dânsul e ca o pastă vâscoasă care deopotrivă ia forma vasului în care e pusă și dă nițel peste margini. Nu știu alții cum sunt, însă mie unuia îmi aduce aminte de liberți, de acei sclavi eliberați în lumea romană, care – atunci când se ajungeau – păstrau intactă umilința în fața celor puternici, dar căutau s-o răzbune prin brutalitate față de cei slabi. Din posura în care se află, d-l Cîțu are un stăpân, la care se uită de jos în sus, și o imensă masă de servitori (care suntem cu toții), la care se uită de sus în jos.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.