Fondul STK se joacă cu acţiunea mică

Al doilea fond de investiţii clujean, STK Emergent, înregistrează pierderi. Specialistii bursieri spun că, de la început, fondul a fost o cacealma menită să atragă investitorii. Unii dintre acţionarii fondurilor sunt implicaţi într-o serie de afaceri cu “cântec” din Cluj Napoca. De-a lungul timpului, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a amendat de câteva ori fondul STK, dar, pe de altă parte, arbitrii bursei româneşti au închis ochii la “piruetele” făcute la limita legii de către reprezentanţii fondului de investiţii.

Răzvan Robu

Administratorul STK Emergent este Nicolae Pascu, unul dintre brokerii analisti ai SSIF Broker Cluj. În 2006, Pascu a plecat de la Broker Cluj pentru a înfiinţa STK Emergent, alături de alte nume grele care activează pe piaţa valorilor mobiliare. Printre acţionarii fondului se regăsesc Dorina Maruster, fost şef al sucursalei Broker din Arad, Mircea Solovăstru, director general la General Broker de Asigurare, Mihai Buliga, director la firma de intermediere STK Trading din Arad, Diana Rosenbach, analist în cadrul SSIF STK Tradink SA sucursala Arad şi Liviu Sugar, unul dintre oamenii de afaceri controversaţi din Cluj. La deschiderea fondului, acţionarii au decis ca STK-ul să fie un fond închis, însă, cu toate acestea fondul să poată fi cotat pe pieţele bursiere.
“Fondul acesta este un fel de struţo-cămilă pentru că, pe de o parte, este un fond închis, însă este cotat pe piaţă. Articolul 114 aliniat 1 lit.a al Legii 297/2004 (Legea pieţii de capital-n.red)  nu permite înfiinţarea de “fonduri închise” cotate pe pieţe reglementate. Mai mult, cei din spatele fondului au mai făcut o miscare care sună a “ţeapă”. Este cunoscut faptul că STK va plăti primele dividente abia în 2011, ori dacă unul dintre investitori doreşte să se retragă, nu poate pentru că există clauza asta. Ori, dacă fondul falimentează până anul ăsta, oamenii vor pierde iar”, spune un specialist în tranzacţionarea valorilor mobiliare.
Principalele investiţii ale acestui fond sunt cele imobiliare, dar proiectele STK au fost blocate de criză. Anul trecut, reprezentanţii STK au anunţat că demararea lucrărilor de construcţie a proiectului Scala Residence din cartierul clujean Bună Ziua, investitie estimată în 2008 la aproximativ 60 milioane de euro, a fost amânată. De asemenea, dacă în urmă cu doi ani, Nicolae Pascu, administratorul fondului, estima că STK Properties ar putea investi circa100 de milioane de euro, în vara anului trecut STK Emergent reusise să investească în imobiliare circa 9 milioane de euro. Nicolae Pascu nu a putut fi contactat de reporterii Gazeta de Cluj pentru a îşi putea exepune punctul de vedere.

Joc de acţiuni

Extrem de interesante sunt şi plasamentele STK. Pe bursă, fondul şi-a plasat acţiuni în cadrul celor cinci Societăţi de Investiţii Financiare (SIF) din România, în titlurile BRD-ului şi în firma Construcţii Bihor. Această societate aparţine prefectului de Bihor, Gavrilă Ghilea. Chiar dacă este funcţionar public, firma la care Ghilea este acţionar a încheiat mai multe contracte pe bani publici pentru construirea unor săli de sport în judeţul Bihor. Anul trecut, datoriile totale ale acestei societăţi erau de 13.068.293 de lei. O altă societate la care STK a investit este Bermas SA, o societate slab cotată la bursă, ultimul preţ al unei acţiuni fiind de 0,5 bani. De asemenea, datoriile totale acumulate de această firmă în cursul anului trecut au fost de 8.617.320 de lei.
Unul dintre acţionarii STK este Liviu Sugar, fiul protopopului Sugar din Bistriţa. El face parte dintr-o asociere de oameni de afaceri clujeni care au gestionat o parte din banii băncii devalizate Dacia Felix.  Este vorba de tandemul Radu Taică şi Mircea Pinte care au avut legături cu fondul de investiţii CIRO. Ulterior, fondul a fost “rebotezat” în SAI Target Asset Management, o societate de brokeraj care funcţionează pe piaţa acţiunilor şi a tranzacţiilor imobiliare, care acum este administrat de Taică.
De asemenea, interesele celor trei (Sugar, Taică şi Pinte) gravitează în jurul afacerilor liberale din oraş. Compania imobiliară Arcada (iniţial au fost deschise Arcada Grup, Arcada Houses, Arcada  Invest şi Arcada MDC, dar societăţile au fuzionat între ele-n.red) a reprezentat în trecut fieful liberalilor clujeni, atât cel al politicienilor, cât şi cel al oamenilor de afaceri cu înclinaţii liberale. De-a lungul timpului, în această firmă s-au regăsit Ovidiu Sorin Blaga, unul dintre amicii lui Horea Uioreanu. Mircea Dan Medrea, coleg de facultate, amic şi „protejat” al deputatului Uioreanu, este administratorul firmei imobiliare. Nicolae Badiu, patronul clinicii AsRo Medica, al restaurantului de lux Sinaia şi al afacerii imobiliare Europort. În urma unor infuziuni de capital „liberal”, afaceriştii din cadrul Arcada au construit un cartier de case în zona Borhanci. În privinţa acestui proiect imobiliar, implicaţiile lui Radu Taică au fost susţinute în urmă cu câţiva ani de clujeni cu  nume răsunătoare în interiorul eşicherului politic şi al mediului de afaceri. Iţele afacerii Arcada duceau până la Marius Ciurchea, un milionar în euro care deţinea o parte din Banca Transilvania.
Lupta fondurilor clujene
În Cluj-Napoca există două fonduri de investiţii, SSIF Broker Cluj şi STK Emergent. În 2006, Nicolae Pascu, unul dintre brokerii SSIF Broker Cluj a decis să înfiinţeze STK Emergent, fapt care l-a deranjat la culme pe administratorul Broker Cluj, Petru Prunea. Astfel că, între aceste două fonduri a început o luptă în care scopul este anihilarea concurenţei. Dacă Pascu l-a acuzat în presă pe administratorul fondului concurent, Petru Prunea, că ar manipula piaţa şi i-a făcut o plângere la CNVM, Prunea nu s-a lăsat mai prejos. El a făcut în presă o serie de declaraţii conform cărora STK ar fi construit pe modelul FNI, iar investitorii STK ar avea aceeaşi soartă ca şi deponenţii FNI.
Cine se află în spatele STK-urilor

1.STK TRADING SA

Administratori:
MARUSTER DORINA ALEXANDRINA
BULIGA MIHAI
PASCU CRISTINA VERONICA
VESCAN MARIA AURORA
CRAMAR OREST
Asociati:
MARUSTER DORINA ALEXANDRINA
PASCU NICOLAE
SOLOVASTRU MIRCEA STEFAN
SUGAR LIVIU CLAUDIU
CHEREGI ELENA MARIA
ISTRATE SANDA MARIA
PASCU CRISTINA VERONICA
BULIGA MIHAI
MARUSTER ALEXANDRA RALUCA
ROSENBACH DIANA MARIA
Asociati persoane juridice:
FONDUL INCHIS DE INVESTITII STK EMERGENT
STK FINANCIAL SOCIETATE DE ADMINISTRARE A INVESTITIILOR SA

2.STK PROPERTIES SA

Administratori persoane fizice
PASCU NICOLAE
Administratori persoane juridice:
STK FINANCIAL SOCIETATE DE ADMINISTRARE A INVESTITIILOR SA
Asociati persoane juridice:
FONDUL INCHIS DE INVESTITII STK EMERGENT
STK FINANCIAL SOCIETATE DE ADMINISTRARE A INVESTITIILOR SA

3.STK FINANCIAL SOCIETATE DE ADMINISTRARE A INVESTITIILOR SA
Administratori:
PASCU NICOLAE
MATIS DUMITRU
BULZAN MICHAEL
Asociati:
PASCU NICOLAE
PASCU CRISTINA VERONICA
SUGAR LIVIU CLAUDIU
MURESAN MARIUS TIBERIU

4.STK GROUP SRL
Administratori:
PASCU NICOLAE
Asociati:
MOLDOVAN GRIGORE
TINCA LAURA MARIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.