Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a precizat că președintele Consiliului Județean BN, Radu Moldovan, ar trebui să candideze din nou pentru această funcție, mai ales datorită faptului că realizează programe de dezvoltare trainice pentru județ.

„Îi dau același sfat acum, să candideze din nou pentru președenția Consiliului Județean, pentru că Radu Moldovan este un președinte al Consiliului Județean bun și eficient. Un om care își iubește județul, știe să facă administrație, împreună cu Ovidiu Crețu în special și cu ceilalți colegi primari au gândit și realizează un program de dezvoltare pentru acest județ trainic, nu vise, nu proiecte iluzorii si este un om care în viziunea mea încă o dată președinte de Consiliu Județean, măcar, poate finaliza, un program de dezvoltare serioasa pentru județ. Noi am finalizat de exemplu, negocierile pentru Programul Operațional Regional pentru următorul exercițiu financiar. Acolo am reușit sa alocăm sume importante pentru proiectele de dezvoltare locală. Pentru județ ar fi bine să existe aici o continuitate în administrație”, a precizat Liviu Dragnea, într-o conferință de presă.

 

Dragnea a fost întrebat și dacă se previzionează o schimbare de premier până în toamnă.

„Noi nu luăm în calcul nicio schimbare de preimier. Victor Ponta a suferit într-adevăr o operație complicată la genunchi, dar este valid, trăiește, e viu și își va reveni. În două săptămâni va putea să meargă normal, sigur aplicând cu rigurozitate și seriozitate toate recomandările echipei medicale care l-a operat, în ce privește recuperarea, pentru că  recuperarea este foarte grea și foarte importantă, operația fiind foarte complicată. Deci nu avem de ce să luăm în calcul așa ceva.

PSD-ul nu a fost general un partid care să fie foarte bine orientat în a se poziționa intr-un fel sau altul pentru a câștiga viitoarele alegeri. PSD-ul este un partid, care și-ar dori să guverneze și să administreze țara, cu consecințele de rigoare. Opinia generală sau care începe să se contureze este că PSD-ul trebuie să rămână la guvernare, dar nu în orice condiții. Adică în condițiile în care în coaliție lucurile funcționează normal, în care există respect reciproc și în care nu apar elemente de așa numit șantaj politic sau să primești amenințări că ești la guvernare pentru că asta produce oarecare frustrare în partid, în condițiile în care nu are ce să ne reproșeze nimeni din coalitie, ba dimpotrivă. Dar opinia este să rămânem la guvernare să continuăm ceea ce am început pentru că, nu numai noi, dar și o parte din ce în ce mai mare din populație, apreciază rezultatele Guvernării PSD. Vorbim de o creștere economică stabilă acum, printre primele cifre din Europa. Vorbim de niște măsuri care au fost luate și care deja își arată efectele și măsuri care urmează să își arate efectele și trebuie continuate. Săptămâna viitoare, speram să dăm votul final pe Codul Fiscal, și oamenii vor să ducem la capăt ceea ce am început. Zvonuri și dorințe într-adevăr sunt. Sunt firești, a continuat Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.