Liviu Dragnea a ordonat, Petre Daea a executat. Subvenția crește de la 1.000 de euro la 3.000 de euro pe hectar

250

Actul normativ care prevede acordarea unui sprijin financiar pentru susţinerea producţiei de usturoi va fi modificat, astfel încât cuantumul ajutorului de stat să se majoreze, a afirmat, duminică, la Botoşani, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Potrivit acestuia, valoarea subvenţiei va creşte de la 1.000 de euro la hectar, cât a fost stabilit iniţial, la 3.000 de euro la hectar. Daea execută o dorință exprimată public de Liviu Dragnea, care a cerut ca subvenția să fie de 3 ori mai mare decât în prezent.

„Creştem subvenţia de trei ori. Spuneam că am fost în partea de Sud a ţării cu domnul preşedinte Dragnea şi oamenii de acolo i-au spus domnului preşedinte să gândim subvenţia pentru că e mult de muncă şi au avut dreptate, motiv pentru care refacem actul normativ şi suplimentăm la 3.000 de euro faţă de 1.000 pe un hectar”, a afirmat Daea.

Ministrul Agriculturii a participat, duminică, la Târgul expoziţional de ovine, pielicele Karakul, bovine, plante tehnice şi produse tradiţionale, organizat în cadrul Staţiunii de Cercetare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi. Evenimentul este organizat împreună cu Asociaţia Moldoovis, Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice, Asociaţia Crescătorilor de Taurine din judeţul Botoşani, Asociaţia Produs din Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Botoşani, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Prefectura Botoşani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here