Comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii vor beneficia, în perioada 25 februarie – 3 martie, de experienţa specialiştilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în modul în care va fi implementat sistemul de achiziţii centralizate, astfel încât aplicarea acestui proces să fie în favoarea pacienţilor şi pentru ameliorarea sistemului sanitar.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii remis vineri AGERPRES, OMS va trimite, la solicitarea MS, doi specialişti în licitaţii centralizate, dintre care unul specializat în achiziţii de medicamente TBC, iar celălalt în achiziţii centralizate generale. Ministerul mulţumeşte OMS pentru sprijinul continuu acordat în domeniul sanitar şi, în special, în domeniul achiziţiilor centralizate, precizează sursa citată. AGERPRES

sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.