Compania Leoni nu prea vrea să se judece în procesele pe care le are cu foști sau actuali angajați la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Mai mult, producătorul neamț a cerut strămutarea dosarelor importante avute pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, preferând să se judece la Cluj, Maramureș și chiar Oradea.

Compania Leoni preferă să nu se judece „acasă”, la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Cel puțin asta reiese din nenumăratele cereri de strămutare, formulate în cazul dosarelor importante avute pe rol.

De curând, Leoni a cerut strămutarea dosarelor în care se judecă cu Carmen Marica, considerată una dintre responsabilele de frauda de 40 de milioane de euro din anul 2016. Aceasta a fost chemată în judecată în 2019, dosarul fiind în primă fază înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar anul acesta dosarul s-a mutat la Tribunalul Cluj.

Carmen Marica a fost șefa departamentului financiar în perioada în care compania a fost furată și s-a numărat printre cei concediați, alături de directorul executiv al companiei bistrițene, Marius Cotor.

Leoni se judecă cu angajații considerați responsabili de uriașa fraudă

Să începem cu începutul. În luna august a anului 2016, producătorul Leoni Wiring Systems se trezea cu o gaură de 40 de milioane de euro. Deşi Leoni are filiale în mai toată lumea, banii s-au scurs tocmai pe la Bistriţa, cu ajutorul unei filiale a Raiffeisen Bank şi a trei angajate de la departamentul financiar din compania nemţească de la Bistriţa.

La scurt timp după descoperirea fraudei, care s-a întins pe câteva zile bune, timp în care nimeni nu a semnalat faptul că aceste transferuri ar fi suspicioase, trei angajaţi de la departamentul financiar, în frunte cu şefa Carmen Marica, au fost concediaţi.

Ultimul care a picat a fost tocmai directorul mare al companiei, Marius Cotor. Doi angajaţi au dat în judecată Leoni, cerând anularea deciziei de concediere, precum şi plata la zi a salariilor pe care le-ar fi încasat dacă încă mai munceau la producătorul neamţ.

Este vorba despre fostul manager Marius Cotor şi Leşan Daniela Gabriela, din cadrul departamentului financiar, subordonata directă a şefei Carmen Marica. Leşan Daniela Gabriela a depus dosarul la Tribunalul Bistriţa-Năsăud în 31 ianuarie 2017, la o lună de la concedierea sa.

În luna mai, după doar trei luni de proces, judecătorii s-au pronunţat în acest caz. Aceştia au dat dreptate producătorului Leoni şi au menţinut decizia de concediere din motive disciplinare.

Leoni se judecă sau s-a judecat cu toți cei trei implicați: Marius Cotor, Leșan Daniela Gabriela și Carmen Marica. Fie este vorba despre contestarea deciziilor de concediere, fie Leoni le cere daune pentru frauda de 40 de milioane de euro.

Lupta cu Marius Cotor a început în 2017, în prima fază la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Fostul director general al Leoni, Marius Cotor, contesta în instanță concedierea sa și cerea reintegrarea sa în funcția deținută, dar și o serie de despăgubiri substanțiale.

La un an de la debutul procesului, Leoni cerea deja strămutarea acestuia, care ajunge pe masa judecătorilor Tribunalului Maramureș. Aceștia au și venit cu o sentință la mijlocul anului 2018, prin care respingea contestarea concedierii formulată de Marius Cotor.

La începutul lunii iunie, dosarul ajunge pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea, care mențin decizia de la Maramureș, astfel că Marius Cotor a pierdut în fața fostului angajator deși susținea că a fost în concediu în perioada în care a avut loc furtul de 40 de milioane de euro.

Leșan Daniela Gabriela a fost a doua care a contestat decizia de concediere, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud tot în 2017. De data aceasta Leoni nu a mai cerut strămutarea dosarului, judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud dându-le dreptate și menținând decizia de concediere pe motive disciplinare.

Leșan nu s-a lăsat și a contestat decizia judecătorilor de la Bistrița și a avut mai mult noroc la Curtea de Apel Cluj, care, în 2018, a decis ca angajatei să îi fie tăiat 10% din salariu pe o perioadă de 3 luni și să fie reprimită la muncă. Mai mult, Leoni Bistrița a trebuit să o despăgubească pe Leșan cu salariile pe care le-ar fi încasat până la data acestei decizii.

Singura care nu a contestat concedierea a fost Carmen Marica. Aceasta, însă a fost chemată ulterior în instanță de Leoni, cerându-i-se să plătească pentru uriașul furt de la compania germană.

La angajații care s-au trezit fără un loc de muncă din cauza acestei fraude impresionante se adaugă și alți muncitori, care s-au trezit concediați, după ce au participat la o grevă spontană. Circa 2.400 de angajați au primit atunci avertismente, 23 ar fi demisionat din proprie inițiativă, iar 12 au intrat în procedură disciplinară.

O parte din ei au acționat în judecată compania, în încercarea de a-și recupera job-ul. Printre cei care au învins Leoni se numără Florin Coșilcă, care a acționat compania în judecată în 2017. Judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud au hotărât ca sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă să fie înlocuită cu reducerea salarială cu 10% pe trei luni, iar bărbatul să fie reîncadrat pe postul deținut.

Leoni se judecă cu Cotor și Marica la Cluj

Leoni a început însă un alt șir de procese, prin  care le cere angajaților considerați responsabili de frauda de 40 de milioane de euro să răspundă pentru greșeli și cel mai probabil să suporte parte din pagubă.

Astfel, în 2019, Leoni o cheamă în judecată pe Carmen Marica, fosta șefă a departamentului financiar. În 2020, procesul ajunge la Tribunalul Cluj, după ce Leoni a formulat o cerere de strămutare a dosarului. Deocamdată acesta nu este finalizat.

În ceea ce-l privește pe Marius Cotor, Leoni a înregistrat dosarul direct la Tribunalul Cluj, în 2019. Nici acest dosar nu este finalizat, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru luna noiembrie.

Singura care nu a fost chemată în judecată a fost Leșan Gabriela, care a și câștigat procesul în care contesta decizia de concediere, în cele din urmă, la Curtea de Apel Cluj.

Leoni se judecă cu o altă angajată, Păiuș Mirela, care, de asemenea a contestat decizia de concediere din motive disciplinare. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud anul acesta și tot anul acesta judecătorii au decis în favoarea angajatei, obligând Leoni să plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat femeia de la data emiterii deciziei anulate și până la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.  Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj, care însă nu s-au pronunțat încă.

Un alt angajat contestă decizia de concediere a celor de la Leoni. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud, în luna august a acestui an. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru finalul acestei luni.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.