Grupul de firme Metropolis se poate lăuda că a devenit un brand al Bistriţei şi pe lângă Gloria Bistriţa este poate ce-l mai cunoscut produs al micului nostru oraş.
Dar spre deosebire de echipa din parcul Municipal, Bingo Metropolis se mai poate lăuda cu ceva, este singura firmă din Bistriţa care are lege dată cu dedicaţie de către Parlamentul României.
E drept că modificările legii privind funcţionarea societăţilor care au ca obiect de activitate jocurile de noroc a fost aprobată de către parlamentari fără prezenţa PSD şi PNL în sală, dar ce mai contează atâta timp cât a trecut şi operatorii de jocuri de bingo transmise prin reţele de televiziune au capitole întregi care le reglementează funcţionarea şi mai ales îi scutesc de unele plăţi care oricărui cetăţean din ţară i se par a fi de bun simţ.

Proiect modificat

Legea 246/2010, adoptată de Parlament în şedinţa din 16 noiembrie presupune aprobarea Ordonanţei de Guvern 77/2009. În primul rând această lege dată în urmă cu o jumătate de an introduce jocurile de bingo organizate prin intermediul reţelelor de televiziune ca o categorie aparte a jocurilor de noroc, fiind separate de jocurile clasice de bingo. Aceasta ar fi prima modificare a dusă de ordonanţa transformată în lege. De menţionat însă că, deşi este introdus ca şi categorie separată de joc de noroc, pentru jocul de bingo televizat nu este prevăzută durate de autorizare. Dacă până şi operatorii Loteriei Române ştiu că trebuie să îşi obţină autorizaţia anual, la fel ca şi cei care au cazinouri cu relete sau sălile de bingo, pentru Super Bingo Metropolis nu se prevede aşa ceva.
De remarcat faptul că nici pentru cartoanele vândute în toată ţara, singurul operator de bingo televizat nu este obligat să plătească Loteriei Naţionale. Legea prevede doar ca „Cota procentuală din valoarea nominală a cartoanelor achiziţionate de către organizatorii de jocuri de noroc bingo în sala de la Compania Naţionala "Imprimeria Naţională" – S.A. se achită în avans la Trezoreria Statului, ridicarea cartoanelor fiind permisă numai pe baza prezentării documentului de plată vizat de trezorerie”. Cea de-a doua categorie de jocuri bingo nefiind menţionată la acest capitol al legii, prin urmare aceştia îşi pot tipării oriunde cartoanele şi nu mai plătesc Imprimeriei Naţionale nimic, aşa cum fac alţi operatori de jocuri de noroc.

Agenţia şi judeţul

Cea mai evidentă prevedere favorabilă trustului bistriţean care organizează jocuri bingo difuzate la televizor este cea referitoare la plata taxelor şi impozitelor locale. Potrivit noului articol 15 al legii „pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune, numărul minim de agenţii prin care se realizează distribuţia biletelor de către acelaşi operator economic este de 48, câte o agenţie în fiecare reşedinţă de judeţ şi, respectiv, fiecare sector din municipiul Bucureşti. Licenţa şi autorizaţia de organizare a jocurilor de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune permit operatorului economic care le-a obţinut să desfăşoare activitatea pe întregul teritoriu al României, fără a fi necesară obţinerea de autorizaţii, aprobări, taxe suplimentare, avize ori licenţe din partea autorităţilor locale. Anterior începerii activităţii pe raza unei localităţi, operatorul economic autorizat în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă va informa, în termen de cinci zile anterior începerii activităţii, prin adresa, autoritatea administraţiei publice locale competente despre începerea activităţii, comunicându-i data începerii activităţii şi transmiţându-i copii după licenţa şi autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc bingo organizate prin intermediul reţelelor de televiziune”. Distribuţia-vânzarea cartoanelor bingo se realizează prin toate formele permise de lege în materia vânzării-cumpărării. Vânzarea cartoanelor se va putea face prin personal propriu angajat, prin mandatari pe baza de comision, prin puncte de vânzare fixe (inclusiv sistem on-line) sau mobile”.
Ioan Bradea, directorul de marketing al grupului Metropolis a spus că ei funcţionează în baza acestei legi şi prin urmare legile autorităţilor locale privind plăţile nu se aplică şi în cazul lor. „Noi plătim destul la stat, sumele pe care le avem noi de dat sunt mult mai mari decât cele ale operatorilor economici obişnuiţi. Dacă nu plătim taxe la autorităţile locale nu înseamnă că suntem scutiţi de tot de plăţi”, consideră şeful de la Metropolis.

În România sunt prea multe taxe, dar sunt doar unii scutiţi

Reglementările privind neplata taxelor către autorităţile locale au fost aduse de către membrii Comisiei de buget finanţe a Camerei Deputaţilor. Aceştia au argumentat că „Organizarea şi exploatarea activităţii de jocuri de noroc pe teritoriul României constituie monopol de stat şi trebuie să se desfăşoare exclusiv în condiţiile normelor speciale care stabilesc modul de autorizare, autorităţile cu atribuţii în domeniu, regimul de taxare”.
Din partea comisiei, în plen, modificările au fost argumentate chiar de clujean Petru Călian.
„Vreau să fac referire la faptul că ea nu prevede doar modificarea taxelor, care vizează jocurile de noroc, însă trebuie să fac o paranteză şi să vă spun faptul că România ocupă locul 2 la aceste taxe, după Germania, în funcţie de cuantumul lor, evident. Mai mult decât atât, această iniţiativă legislativă, acest proiect de lege, de fapt, pentru că vine de la Guvern, a fost retrimis la comisie, datorită faptului că trebuiau corelate prevederile ordonanţei cu punctul de vedere al Comisiei Europene, în special în privinţa jocurilor on line. Un lucru foarte bun este şi cel legat de faptul că ordonanţa despre care discutăm astăzi vizează şi reglementează şi activitatea Loteriei Naţionale. Este un lucru bun, iar Grupul parlamentar al PDL va vota această ordonanţă”, a expus Călian în faţa colegilor săi în şedinţa publică din 16 noiembrie.
Nu de aceeaşi părere a fost însă primarul Romeo Rădulescu, care nu a avut nici o problemă să îşi pună poliţiştii locali să aplice amenzi comercianţilor din Râmnicu Vâlcea. Purtătorul de cuvânt al primăriei din Râmnicu Vâlcea, Daniel Ionescu, susţine că ei sunt cei care au dreptate atunci când au aplicat amenzile comercianţilor de bilete Super Bingo Metropolis.
„Au fost aplicate 32 de amenzi, şapte dintre ele pentru agentul economic şi restul pe numele comercianţilor care erau amplasaţi pe domeniul public fără a avea vreo autorizaţie emisă de către noi. Primăria noastră s-a luptat foarte mult să cureţe oraşul de comercianţi care veneau şi vindeau la colţul străzii pentru ca acum să acceptăm ca cei de la Metropolis să o facă fără a plăti un leu. Taxele pe care le solicităm noi, prin Hotărâre de Consiliu Local nu cred că sunt atât de mari pentru ei încât să nu îşi permită să plătească. Poliţia Locală a aplicat amenzi în valoare de 8500 de lei, şi toate au fost contestate de către SC Phoenix Games SRL. Am avut făcute şi plângeri penale din partea acestora pentru abuz. Acum am fost acţionaţi în instanţă pentru anularea actului de control. Justiţia va decide cine are dreptate, iar noi vom merge la toate instanţele la care se poate pentru a ne face dreptate. Legea despre care vorbesc ei este foarte ciudată. E ca şi când ai face un anunţ de angajare dar spui că se pot înscrie doar absolvenţi a unei anumite facultăţi, într-un anumit an şi cu media de absolvire 7.85”, consideră Ionescu.

Ioana Costea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.