În precedentele articole am arătat în mare problemele la zi cu care se confruntă UCGN în desfăşurarea istoriei sale contemporane. Două sunt dominantele majore: problema proprietăţilor şi problema constituirii ca asociaţie a celor 44 de comune şi a formării conducerii statutare. În amândouă planurile sunt greutăţi şi ilegalităţi devastatoare. Inimaginabile într-un stat de drept, dacă România se află într-o astfel de etapă a democraţiei de tip clasic occidental.

 

Precizez încă o dată, că Uniunea nu are păduri sau alte bunuri care să fi aparţinut cândva comunelor grănicereşti. Ea îşi are inventarul proprietăţilor sale din ceea ce au aparţinut Fondurilor Şcolare cunoscute sub diferite forme şi nume în decursul sfertului de mileniu. Ceea ce a fost iniţial a fiecărui sat, pădurile din munţi, a lor sunt şi azi – dacă şi le-au recuperat în întregime şi dacă nu şi le-au tăiat total, la care prag se găsesc câteva. Dar fiecare comună sau localitate grănicerească are cota-parte de 1/44 din inventarul bunurilor UCGN. Totalul averilor care le are în prezent Uniunea este mai mic decât valoarea pădurilor oricăreia dintre comune. Sărăcirea aceasta a Uniunii, a fondurilor de odinioară se datorează celor două lovituri care îi vor fi mortale dacă nu se revendică: 1) Răpirea celor 4000 ha. pădure din Muntele Stânişoara azi trecute la circumscripţia electorală a primarului din Şanţ; 2) Nerestituirea bunurilor naţionalizate, imobile şi terenuri intravilane, de către mai multe primării chiar grănicereşti şi negrănicereşti. Pentru recuperarea lor, Uniunea are pornite, de câţiva ani, două procese importante, cu oraşele Năsăud şi Bistriţa, pe care actualele conduceri le trădează prin tergiversarea lor în justiţie, după ce a înlăturat de la conducere pe iniţiatorii lor.

Adunarea generală anuală şi de alegeri din 30 aprilie 2014 a consacrat apogeul fărădelegilor, mai exact juridic, a ilegalităţilor. La care am participat şi azi mi se reproşează că am tăcut. De trei ori am luat cuvântul, iar în procesul-verbal nu s-a consemnat, numai generalităţi a reţinut scribul politic. Căci eu nu am votat hotărârile şi nici pe cei aleşi, fiindcă preşedintele de onoare, la şedinţele Consiliului director şi a Adunării generale, are dreptul numai la „vot consultativ” (conf. art. 34, alin. (2) ).

După acea fatidică dată pentru Uniune vulnerată în prezent, m-am adresat primarului Gheorghe Onul, preşedintele de azi, printr-o scrisoare al cărui text nu îl comentez, ci îl transcriu în totalitate. Asta mi-a fost reacţia posibilă, sperând-o salvatoare şi adresată unui urmaş de onoare al grănicerilor din salva: convertirea la legalitate prin convingere.

 

Cluj-Napoca, 24.05.2014

Stimate Domnule Primar Onul,

Deşi am fost pregătit şi am aşteptat, chemarea nu a venit să particip la prima şedinţă a noului Consiliu director ales. S-a ţinut în lipsa mea ca mai toate şi în trecut, neanunţat. Nici nu voi veni şi nu voi participa atâta timp cât participă un negrănicer, în plus şi primar. Vă fac cunoscut ceea ce aş fi cerut să se dezbată în şedinţă şi să se adopte măsurile corespunzătoare legale:

  • Depolitizarea Uniunii Comunelor Grănicereşti Năsăudene, prin alegerea reprezentanţilor în Adunarea Generală a oamenilor fără funcţii politice. Fireşte, că din aceasta şi a celorlalte organe, consiliu şi preşedintele. Aşa prevede Statutul şi articolul 1, respectiv alin. 3, este obligatoriu. Tare mi-ar fi plăcut să stăm o seară noi doi de vorbă, înainte de a face propunere, că vă ştiu un om înţelept şi trecut prin destule greutăţi de serviciu şi de viaţă. În lipsa întâlnirii, vă comunic că am înaintat acţiune în justiţie pentru anularea adunării generale şi convocarea alteia care să adopte hotărâri legale. Împreună poate am fi reuşit o formulă prin care problemele să se rezolve în timp şi paşnic. Dar nu ne-am întâlnit. Poate nu o fi târziu nici în 10 octombrie, când este stabilit primul termen, acesta este de împăciuire.
  • Nu este legal ca să reprezentaţi şi salariaţi, cei care au înfiinţat o altă uniune, zisă filială, dar în realitate a fost o căpuşă a corupţiei, dovedită prin audit care s-a făcut la cererea mea şi susţinut de vechiul consiliu. Gravă apoi este scutirea ilegală de a restitui banii furaţi. În problema aceasta voi scrie lui Nistor şi Antonel ca să-şi dea demisiile şi să plece, ca să rămână neamendabile faptele lor penale.
  • Propun să se vândă autoturismul şi banii să intre în buget, la fondul de burse şi stipendii. Iar până atunci, să fie scoasă din circulaţie, fiind total neutilă pentru puţinele deplasări care se pot face cu autobuz şi tren. Această măsură o puteţi dispune a doua zi după primirea scrisorii. Până se vor rezolva gravele ilegalităţi şi greutăţi, inclusiv procesele pe care abuziv le-aţi amânat, sunteţi preşedintele şi răspundeţi de toate. Eu voi răspunde la orice chemare, discuţie şi chiar la Consiliu, fără preavizul amintit.

Şi tare mult cred că amândoi şi cu ceilalţi aleşi, vom găsi înţelepciunea sa salvăm puţinul ce mai este, şi cel de recuperat din Vestitele Fonduri Şcolare Grănicereşti. Doar sunteţi din Salva şi toţi urmaşi ai Vestitului şi Sfântului TĂNASE TODORAN!

Cu stimă, aştept răspuns.

Teodor TANCO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.