Lechințean, prins fără permis și cu un transport ilegal de lemn

219

Un bărbat din Lechința este cercetat de polițiști, după ce a fost prins în weekend transportând ilegal lemne pe drumul public, cu un tractor. Mai mult decât atât, acesta nu avea permis de conducere, iar autovehiculul i-a fost încredințat de un consătean, care s-a ales și el cu dosar penal.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, împreună cu polițiștii Biroului Delicte Silvice, au organizat și efectuat, sâmbătă, o acțiune pentru prevenirea și combaterea tăierilor, sustragerii și transportului ilicit de material lemnos. Acțiunile s-au desfășurat pe raza comunelor Sânmihaiu de Câmpie și Lechința.

Cu această ocazie, pe DJ 151, în localitatea Sângeorzu Nou, a fost depistat un bărbat din Lechința, care conducea un tractor cu remorcă cu care transporta material lemnos fără aviz de însoțire sau alte documente de proveniență. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos transportat, 5,4mc, a fost confiscat„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

De asemneda, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar utilajul și remorca nu sunt înregistrate sau înmatriculate. Totodată, polițiștii au descoperit faptul că utilajul nu-i aparține bărbatului, fiindu-i încredințat de proprietar, care știa că nu deține permis de conducere.

Pentru infracțiunile constatate în flagrant, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui auto neînmatriculat și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere, polițiștii Secției 3 au întocmit dosar penal și continuă cercetările„, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here