În vremuri acute de criză financiară, la Finanţele bistriţene găseşti scos la vânzare de toate pentru toţi, la preţuri „tentante”: de la terenuri şi imobile, până la maşini, utilaje de tot felul, şi chiar aparate pentru fitness, bunuri evaluate la diferite sume de bani care ar putea fi recuperate din datoriile acumulate de restanţieri.
Pe lista a lungă a instituţiilor şi societăţilor bistriţene a căror bunuri sechestrate urmează a fi scoase la licitaţie în decursul lunii septembrie, apare şi Asociaţia Handicapaţilor Psihici din Bistriţa, dar şi o societate care are ca obiect de activitate fitness-ul.  

De la o lună la alta, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa – Năsăud face publice anunţuri pentru licitaţii ale unor bunuri sechestrate de la diferite instituţii şi societăţi din judeţ, aflate în incapacitatea de a –şi plăti datoriile acumulate în timp. Bunurile care apar pe „lista neagră” sunt diferite: de la terenuri şi spaţii, până la diferite utilaje, maşini sau echipamente. Pentru luna septembrie, gama variată de astfel de bunuri scoase la vânzare prin licitaţie publică, cuprinde şi maşini de frezat şi şlefuit, semiremorci, şi chiar aparate pentru fitness. În toate aceste situaţii, beneficiarii au la dispoziţie 15 zile pentru a-şi remedia situaţia, altfel bunurile lor pot ajunge pe mâna cumpărătorilor interesaţi care au ocazia să îşi achiziţioneze diferite produse la preţuri extrem de mici. Nici chiar Direcţia Finanţelor nu se dă la o parte la capitolul licitaţii, luna aceasta urmând să aibă loc o nouă strigare pentru închirierea subsolului instituţiei, locul unde cândva „trona” frumos bufetul destinat angajaţilor şi clienţilor.

Maşini de frezat şi şlefuit, de la Asociaţia Handicapaţilor Psihici

Asociaţia Handicapaţilor Psihici din carterul Unirea a oraşului Bistriţa este una dintre instituţiile care a acumulat suficient de multe restanţe la plata impozitelor înregistrate la Finanţele bistriţene. Astfel, pentru a-şi recupera datoriile, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa –Năsăud (DGFP BN) a scos la vânzare mai multe bunuri care aparţin Asociaţiei Handicapaţilor Psihici. Pe lista de „oferte” se numără o maşină combinată de formatizat şi frezat, la preţul de 11.850 de lei şi două maşini de şlefuit, ambele la preţul de 3.800 de lei. Suma totală a celor trei produse ajunge la 15.650 de lei. Prima licitaţie publică pentru vânzarea acestor utilaje va avea loc în data de 29 septembrie, de la ora 10.00, la sediul Finanţelor. Persoanele interesate de aceste bunuri pot să depună oferte de cumpărare până în data de 27 septembrie.

O sală de fitness din Bistriţa riscă să rămână fără aparatura de profil

Pe listele ce apar pe site-ul Direcţiei Finanţelor bistriţene, la rubrica anunţuri şi licitaţii, apare menţionat şi numele unei firme de fitness din Bistriţa, societate cu obligaţii fiscale restante. Reprezentanţii DGFP BN au scos la vânzare în acest caz o serie bunuri folosite pentru practicarea fitness-ului, precum: o bandă de alergat, la preţul de 9.409 lei, un spalier, la 451 de lei, o presă multifuncţională înclinată, estimată la preţul de 7.449 de lei, o bancă pentru biceps scott, la preţul de 941 de lei, o bancă abdomen estimată la 2.407 lei şi mânere reglabile gantere, la suma de 225 de lei. Toate aceste bunuri adunate, însumează la vânzare 20. 912 lei. Licitaţia publică prin care se vor scoate la vânzare aceste bunuri a fost programată pentru data de 17 septembrie, de la ora 12.00, reprezentanţii societăţii respective având la dispoziţie 15 zile de la comunicarea anunţului, pentru a depune contestaţie.

Super oferte

Tot la capitolul licitaţii, Direcţia Generală a Finanţelor Bistriţa-Năsăud anunţă vânzarea unei game variate de produse, sechestrate de la diferite societăţi comerciale din judeţ. Toate aceste bunuri vor fi scoase la vânzare în cursul lunii septembrie, la date deja stabilite, asta în cazul în care foştii proprietari nu vor remedia situaţia, într-un fel sau altul, în termenul prevăzut de lege.
Printre „ofertele” pe care le fac reprezentanţii Finanţelor bistriţene, amintim: semiremorcă basculantă, la preţul de 27.330 de lei, teren arabil în intravilan la Ciceu Mihăieşti de 5.292 de mp, evaluat la suma de 85.500 de lei, autospecială compactoare de gunoi la preţul de 26.825 de lei, chioşc metalic de 16,7 mp estimat la suma de 1.559 de lei, maşină de tăiat cu două capete, la preţul de 8.784 de lei, maşină de tăiat baghete – 2.173 de lei, generator aer cald, la preţul de 3.932 de lei, autoturism Audi A6, Berlina, an de fabricaţie 2004 – la preţ de 21.450 de lei, cuptor de pâine la preţul de 36. 818 lei, teren extravilan în comuna Livezile, de 3.000 mp, evaluat la preţul de 18.763 de lei, piese auto în valoare de 27.312 lei, cazan de abur la 23.400 de lei, aparat de spălat sub presiune la preţul de 3.000 de lei, ciclon metalic pentru balastieră sau staţie de betoane la suma de 4.462 de lei, autoutilitară Dacia Logan la 17.175 de lei sau autotractor MAN la preţul de 17.051 de lei. Iar lista mai poate continua şi cu alta bunuri scoase la vânzare, care se tot adaugă pe lista de anunţuri, de la o zi la alta.  

Fostul bufet de la Finanţe, scos din nou la licitaţie

După un prim „eşec” înregistrat la întâia licitaţie publică, privind închirierea spaţiului de la subsolul instituţiei, conducerea DGFP BN, prin directorul instituţiei Dorina Cicioc, a anunţat o nouă dată la care cei interesaţi se vor putea prezenta la o nouă licitaţie.
În spaţiul respectiv, de aproape 99 mp, a funcţionat o bună perioadă de timp un bufet în care angajaţii de la Finanţe şi nu numai, se puteau relaxa în pauze la o mâncare o caldă şi o cafea. O primă licitaţia de închiriere a acestui spaţiu cu destinaţie „bufet de incintă” a avut loc în data de 25 august, dar fără un cumpărător desemnat. Potrivit site-ului Finanţelor bistriţene, a doua licitaţie publică cu strigare pentru închirierea subsolului de la sediul DGFP BN va avea loc în data de 14 septembrie, de la ora 12.00. Înscrierile la această licitaţie se pot face până pe 13 septembrie.

Bunurile mobile, la mare căutare

Potrivit directorului adjunct al DGFP BN, Ionuţ Ilieşi, majoritatea bunurilor sechestrate ajung de cele mai multe ori la o a treia licitaţie când preţul de vânzare al bunurilor se reduce cu 50%, iar oferta devine mai atractivă. „În anii precedenţi, unele lucruri scoase la licitaţie, se vindeau foarte repede. Acum însă, cum a căzut piaţa în mare parte, nu se mai prea înghesuie din prima. La bunuri mobile au fost ceva valorificări anul acesta, şi sunt cele mai multe. Bunuri imobile, terenuri şi clădiri, nu au fost decât vreo două valorificări până acum, în 2010. Majoritatea bunurilor mobile sunt autoturisme, iar aici sunt persoane care urmăresc licitaţiile să cumpere acele maşini la preţuri cât mai mici. Eu zic că la noi sunt încasări destul de substanţiale… Şi după ce se aplică sechestrul, omul ştie că dacă nu îl plăteşte, atunci trebuie să îi scoatem bunul respectiv la vânzare, şi la un moment dat o să-l vindem, şi atunci vine el din propria iniţiativă şi achită. Sau îşi caută el un cumpărător, iar dacă noi ne recuperăm creanţa, atunci ne dăm acordul să vândă bunul prin înţelegerea părţilor, şi nu mai ajungem la licitaţie. Sunt mai multe modalităţi de valorificare a bunurilor, dar licitaţia este cea mai uzuală”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Ionuţ Ilieşi.

Iulia Stupinean

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.