Oțel, cherestea, plastic și combustibil. Porumb, soia, zahăr și ulei de floarea soarelui. Case, mașini, scutece și hârtie igienică. La orice produs te uiți, prețurile sunt în creștere. Recuperarea post pandemie este în plină desfășurare, iar economia mondială se luptă să țină pasul. Pe măsură ce economiile s-au redeschis, cererea a revenit, dar problemele generate de pandemie, de la lanțuri de aprovizionare la lipsa materiilor prime, au dus la o explozie a prețurilor, se arată într-o analiză CNN, care explică de ce cresc prețurile la aproape orice produs.

Companiile care în ultimul an și-au închis fabricile și au concediat personalul din cauza pandemiei se confruntă acum cu mari probleme: nu sunt în măsură să asigure suficiente materii prime pentru a construi casele, pentru a fabrica mașinile sau pentru a asambla aparatele care sunt brusc la mare căutare.

Companiile încearcă cu disperare să își reînnoiască stocurile după recesiunea globală de anul trecut, tensionând lanțurile de aprovizionare. Lipsa containerelor de transport maritim și blocajele din porturi au agravat lucrurile și au crescut costul transportului de produse în întreaga lume. La asta se adaugă atacurile cibernetice, blocajul din Suez, vremea extremă sau cursa disperată după metale rare necesare tranziției la energia verde.

Nu se știe cât timp cererea va depăși oferta, mai ales că pandemia continuă în unele dintre cele mai mari economii ale lumii. Sunt, însă, lipsuri de la microcipuri și pui, la clor și brânză, iar prețurile sunt în creștere.

Marea întrebare este dacă penuria de produse și creșterea prețurilor sunt doar efecte temporare ale pandemiei sau dacă economia globală se schimbă în moduri care ar putea crește permanent costul afacerilor și ar duce la o nouă eră a inflației. Răspunsul are implicații uriașe pentru muncitori, investitori, companii și guverne.

Inflația în țările care aparțin Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a crescut în aprilie la cel mai înalt nivel din 2008. Creșterea prețurilor la energie a crescut inflația medie anuală în țările OECD la 3,3%.

Detalii, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.