Aproape 100 de bistrițeni care au revenit din Italia, dar și membrii familiilor lor, sunt monitorizați la domiciliu de medicii DSP Bistrița-Năsăud. În județ, nicio persoană nu se află în carantină și nici nu sunt cazuri confirmate de infecții cu coronavirus.

În momentul de față, în județul Bistrița-Năsăud, 96 persoane sunt izolate la domiciliu (numărul include și aparținătorii persoanelor care vin din Italia), transmite Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, în acest moment, NU sunt cazuri confirmate de Coronavirus (Covid-19) în județul Bistrița-Năsăud!
De asemenea, nu sunt persoane suspecte care să necesite carantină!

La nivel național, s-au înregistrat până acum șase cazuri de infecții cu coronavirus, două dintre acestea fiind confirmate chiar astăzi, unul în județul Timiș și celălalt în Suceava. Din totalul persoanelor infectate cu coronavirus, una a fost declarată vindecată, după ce testele realizate conform procedurilor medicale au fost negative.

DOAR cei care vin din zona de carantină a Italiei intră automat 14 zile în carantină, în spații special pregătite, conform protocolului care se impune. Restul persoanelor care vin din Italia sunt monitorizate la domiciliu timp de 14 zile.

Autoritățile județene monitorizează fluxul de turiști care vin din zone cu risc de infecție cu Coronavirus și se află în continuă legătură cu autoritățile de frontieră, aceștia comunicând situațiile care necesită monitorizare.

Românii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar pentru situaţii de urgenţă, iar pentru solicitarea de informaţii despre situaţiile legate de COVID – 19 la TELVERDE: 0800800358. Programul de funcţionare al liniei verzi este zilnic, între orele 08.00 şi 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

2 COMENTARII

  1. N-am inteles de ce nu SUNT ” FORTZATZTI ” ci.o.mar.lanii SA STEA acolo unde s-au dus si unde contribuie cu bani la fodul social ( pensii, spitale… concedii medicale etc. ) si de ce fug ” acasa ” imediat cand patzasc ceva … iar statul asta prost ii primeste in loc sa-i ” azvarle inapoi de unde au venit ” si sa mearga pe capul alora, nu pe al nostru si al banilor nostri publici la care ” el ” NU CONTRIBUIE ABSOLUT CU NIMIC !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.