Jandarmeria Montană este structura specializată a Jandarmeriei Române care a luat fiinţă în urmă cu 21 de ani, la data de 05 octombrie, în judeţul Prahova, având ca misiuni principale menţinerea ordinii publice în staţiunile montane, pe pârtiile de schi şi pe traseele turistice, căutarea şi salvarea turiştilor aflaţi în dificultate şi protejarea mediului înconjurător. 


În județul Bistrița-Năsăud, întâlnim posturi de Jandarmerie Montană la Rodna, Piatra Fântânele și Colibița. Posturile de Jandarmerie Montană Rodna și Piatra-Fântânele au fost înființate în 01 ianuarie 2007 iar Postul Montan Colibița a fost înființat la data de 01 iunie 2019, ca urmare a dezvoltării zonei din punct de vedere turistic.
Siguranța turiștilor pe traseele turistice, protejarea mediului înconjurător, intervenția în ajutorul persoanelor aflate în dificultate, sunt principalele misiuni ale jandarmilor montani care sunt pregătiţi să acționeze la înălțime, indiferent de vreme. Totodată, jandarmii montani participă la acţiuni comune organizate cu reprezentanţii instituţiilor abilitate pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi contravenţiilor privind asigurarea protecţiei, conservării fondului cinegetic, silvic şi piscicol natural, prevenirii distrugerii mediului înconjurător şi a ariilor protejate.
Atunci când vă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.
La mulți ani, jandarmilor montani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.