În cadrul procesului în care Daniel Don, fostul șef al AJOFM Cluj, este acuzat de luare de mită, procurorii DNA Cluj au realizat o expertiză financiară care analizează banii rulați prin conturile lui Don. Raportul financiar făcut de procurori nu arată faptul că fostul șef AJOFM Cluj ar avea o avere ilicită de pe urma presupusei mite primite, însă unul dintre denunțătorii lui, Marian Moteoc, are conturile blindate. În același timp, Marius Lupea, judecătorul dosarului, refuză să accepte un raport financiar extrajudiciar care arată hibele pe care procurorul de caz nu le menționează în rechizitoriu.

În cadrul procesului în care fostul șef AJOFM Cluj este judecat pentru luare de mită, Daniel Don a cerut de mai multe ori acceptarea ca probă a unei expertize financiare extrajudiciare, pe lângă cea realizată de procurorii DNA. Cu toate acestea, judecătorul Marius Lupea a refuzat constant acceptarea acestei probe. Acuzațiile procurorilor sunt bazate pe denunțuri făcute de foștii colegi ai lui Daniel Don care, în mod normal, ar fi trebuit să fie și ei judecați în dosar, dar au calitatea de martori. Dintre denunțurile respective se remarcă cel făcut de Marian Moteoc, fostul șofer al lui Don. El spune că în mod constat scotea bani de pe cardul unde erau virați banii pentru proiectele europene la care cei de la AJOFM Cluj lucrau și o parte din sumă ajungea, sub formă de mită, la Don. Cu toate acestea, procurorii DNA nu au descoperit că el ar fi acumulat vreo avere sub formă de bani, imobiliare, mașini sau active financiare.

Însă, potrivit unei expertize financiare extrajudiciare realizată de un expert contabil, profesor la Facultatea de Științe Economice din Cluj Napoca arată că, de fapt, unul dintre beneficiarii banilor europeni era de fapt șoferul lui Daniel Don, Marian Motoc, care vira constant mii de euro în conturile soției.

Însă, judecătorul dosarului, Marius Lupea de la Tribunalul Cluj, refuză să accepte ca probă această expertiză financiară. Astfel că, până acum, în proces singura expertiză contabilă este cea realizată de procurori!

Cine ”conducea” cardurile cu fondurile europene de la AJOFM Cluj

Potrivit unor interceptări telefonice aflate la dosar, Marian Moteoc, principalul denunțător, discută cu soția lui despre zecile de mii de euro pe care trebuie să îi treacă în declarația de avere.

În dosarul de urmărire penală vol  IX –FILA 319 în data de 29.09.2019 ora 16:52:46 într-o convorbire telefonică înregistrată ca urmare a măsurii de supraveghere tehnică între Moteoc și soția acestuia reiese faptul că aceasta nu știa câți bani i-a transferat Moteoc în cont.

Doamna:  Da,da …și mie mi-o trimis, tre’ să-mi fac declarația de avere

Maria Moteoc: Păi,ai mulți bani trecuți.

Doamna:  Ioi!

MM:D-apăi îi trece.

……………………….

MM:Nu,nu ,nu,nu,nu da cin…ce-o zis să-ți faci declarația de avere?

Doamna:Păi mi-o trimis acuma de la UMF

……………………………

MM:Da,da,da,da  tre’ să ….ai un cont de 14.000 de Euro și ai unu de 41.000 de euro…,no da povestim noi

………………………..

MM:Măcar bine că-s pe tine!….nu?(râde)

Doamna:Ce draguț ești…bine!

MM:No înseamnă ca tu ești funcționar public ….no păi nu-i nici un bai, stai liniștită Cami că doar ce, contu-i a meu,îi…ți-am dat ție banii și deschizi pe contu tău, ce? Da ce nu putem documenta? stai liniștită aia-i… aia nu-i problema! problema-i să nu vadă alții, știi? deci legal suntem în regulă, îi ok tăt la salarile pe care le-am avut io, deci ok, deci nu aia-i problema, știi?”, arată interceptarea telefonică.

Marian Moteoc a declarat pentru Gazeta de Cluj că banii pot fi justificați. ”Erau banii familiei. E total diferit față de cea au scris ei. sunt probleme de familie. E ok, sunt banii părinților”.

Cum își blinda șoferul Moteoc conturile

Revenind la expertiza financiară extrajudiciară, contabilul arată că  Moteoc Marcu Marian a încasat în perioada 2010 – 2015 sume în valoare totală de 1.334.997 lei. ”am constatat pe parcursul documentării că unele dintre aceste persoane, respectiv Boșcă Ciprian Marin și Moteoc Marcu Marian, și-au dezvoltat adevărate abilități de investitori. Mai precizăm că perioada de analiză ar trebui să fie de la începutul anului 2010 până la 13.11.2015, mai ales că am constatat că pentru perioadă martie 2010 –iulie 2010, numitul Moteoc Marcu Marian a efectuat sporadic tranzacții de depunere și retragere de sume din contul lui Don Daniel, în data de 22.03.2010 orele 10:16-10:21, depunere și ridicare sumă de 16.000 lei.  Precizăm că dl Moteoc Marian încasează primul venit în 27.09.2010 în sumă de 13.774 lei și are acces la contul lui Don Daniel începând cu luna martie 2010”, arată expertiza.

Potrivit analizei, ”din conținutul Raportului de Constatare și din analiza extraselor de cont am constatat că majoritatea tranzacțiilor sunt de depuneri și retrageri concomitente a aceleiași sume, în vederea realizării rulajului lunar al cardului Visa Gold deținut de Don Daniel. Având în vedere că majoritatea tranzacțiilor de depunere și retragere se desfășoară în același interval orar de timp, fiind de fapt operațiuni de tranzitare temporară a contului, o expertiză contabilă ar putea sistematiza acest tip de tranzacții și a le delimita, astfel încât să se poată compara eventualele diferențe de sumele pretinse a fi remise către Don Daniel. Pentru a exemplifica importantă acestei expertize, precizăm că în Raportul de Constatare și Rechizitoriu, sunt prezentate o serie de tranzacții contradictorii”, mai arată documentul refuzat de judecătorul Lupea drept probă la dosar.

Expertiza financiară care îngroapă dosarul DNA

”Dacă luăm în considerare cursul la 01.09.2010, data la care începe realizarea veniturilor respectiv, 1 euro= 4,2636 lei, înseamnă că suma de 414.649,5 lei reprezintă 97.253 euro, iar Moteoc are operațiuni în valută de 118.842 Euro și un disponibil la 01.08.2010 de 7.220 euro. Dacă  se are în vedere cursul de la 13.11.2015 de 4.4412 lei/euro, diferențele de justificat de Moteoc Marian ar fi și mai mari între suma cheltuită efectiv și suma realizată aflată la dispoziție. 

Aceste situații contradictorii, incomplete sau incerte se regăsesc și în situația altor persoane

Toate aceste situații și tranzacții contradictorii, incerte sau neclare, ne arată că simplă adunare pe orizontală a sumelor declarate de către persoanele cercetate că fiind remise lui Don Daniel, nu coincid și nu sunt corelate cu sumele utilizate în scopuri proprii de către persoanele cercetate.

Dacă ar trebui să luăm și consumul propriu efectiv de întreținere, pe bază coșului lunar, sau investițiile imobiliare, neconcordanțele valorice sunt și mai evidente.

Consider că Raportul de Constatare este un material centralizator și detaliat al tranzacțiilor financiare, fără să facă o separare clară și exactă între veniturile realizate de persoanele cercetate, sumele utilizate în scopuri proprii și sumele rămase neutilizate, care să fie identificate că destinație”, mai arată expertiza contabilă extrajudiciară.

Potrivit acestei analize, referito la conturile lui Daniel Don ”se observă că utilizările se încadrează aproximativ în valoarea veniturilor realizate”.

În Raportul de Constatare (făcut de experții DNA Cluj, n.red.), stabilirea sumelor pretinse către Don Daniel are valoare pur subiectivă, bazată pe declarațiile persoanelor cercetate, specialistul nu stabilește lunar, în mod efectiv existența acestor sume și valoarea acestora, mai arată analiza financiară extrajudiciară.

Bani de șofer

Din expertiza contabilă refuzată drept probă de judecător ”rezultă o serie de situații contradictorii generate de acțiuni concomitente investiționale ale persoanelor cercetate, care conferă o stare de îndoială asupra sumelor vehiculate că au fost remise lui Don Daniel, mai ales că apăr și perioade de concediu al acestuia. Este evident că Raportul de Constatare și Rechizitoriu nu rezolvă într-o manieră analitică raporturile relaționale și corelațiile valorice între veniturile încasate, modul de utilizare a acestuia și pretinsele sume remise”.  Sumă totală rămasă la dispoziția lui Moteoc după ce a remis banii pretinși lui Don Daniel este de 414.649,5 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.