Unul dintre cele mai neproductive proiecte din judeţ este cu siguranţă Judecătoria Beclean. Deşi lucrările la noul sediu al judecătoriei au început în 2011, după mai bine de 6 ani, clădirea este gata doar în proporţie de 27%. Aceasta a înghiţit deja mai bine de 5 milioane de lei, adică peste un milion de euro.

 

Atât Judecătoria Beclean, cât şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean îşi desfăşoară activitatea într-o clădire degradată şi improprie. Din cauza faptului că proprietarul o revendică în instanţă, reabilitările şi lucrările de reamenajare au ieşit din discuţie.

„Dintre toate instanţele din raza de competenţă a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, doar sediul Judecătoriei Beclean nu asigură condiţii normale de desfăşurare a activităţii pentru judecători şi personalul auxiliar pe de o parte, iar pe de altă parte pentru justiţiabilii care se adresează acestei instanţe. Pe baza analizei făcute de conducerea tribunalului privind asigurarea unei locaţii corespunzătoare desfăşurării actului de justiţie, s-a constatat că actualul sediu este impropriu, iar investiţii în amenajare nu sunt oportune, atât pentru că elementele de contrucţie nu permit o adaptare corespunzătoare, iar investiţia nu şi-ar atinge scopul, cât şi pentru că locaţia a intrat în procedura Legii nr. 10/2001, fiind revendicată de fostul proprietar”, se arată într-un raport al Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Tocmai pentru a nu rămâne pe drumuri, s-au început lucrări la un nou sediu pentru judecătorie, unde ar trebui să funcţioneze şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean.


Afla mai multe cumparand editia tiparita a Gazetei de Bistrita de la orice punt de difuzare a presei.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.