Cinci dintre persoanele implicate în dosarul "Droguri cu epoleţi" şi care se află în stare de arest preventiv încă din luna septembrie 2010, au cerut Curţii de Apel Cluj să fie judecate în libertate.

Magistraţii clujeni au acceptat doar recucursurile lui Cristian Obrejan şi Marius Nalaţ, restul inculpaţilor rămânând în arest preventiv la Penitenciarul Gherla.

"Admite recursurile declarate de inculpaţii: o.c (n.r. – Obrejan Cristian). în prezent aflat în Penitenciarul Gherla şi n-m-d-(n. r. – Nalaţ Marius), în prezent aflat în Penitenciarul Gherla împotriva aceleiaşi încheieri şi rejudecând în aceste limite: În baza art. 139 alin.1 C.pr.pen. rap. la art. 145 C.pr.pen, admite cererile formulate de cei doi inculpaţi şi dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de aceştia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud.

În baza art. 145 alin. 1/1 C.pr.pen. impune acestora, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în faţa instanţelor de judecată ori de câte ori vor fi chemaţi în prezenta cauză;

b) să se prezinte la Secţia de poliţie în raza teritorială a căreia îşi au domiciliul în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori vor fi chemaţi;

c) să nu îşi schimbe locuinţele din Bistriţa, şi, respectiv, Bistriţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Impune celor doi inculpaţi ca pe durata măsurii luate să nu se deplaseze în incinta nici unui bar sau club de noapte de pe raza municipiului Bistriţa, să nu comunice între ei ori cu restul inculpaţilor din prezenta cauză şi să nu ia legătura cu martorii menţionaţi în rechizitoriu. Atrage atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 145 alin. 2 ind. 2 C.pr.pen. cu privire la cazurile de înlocuire a acestei măsuri cu măsura arestării preventive în caz de încălcare cu rea-credinţă a acestor obligaţii", se precizează în soluţia dată de judecătorii Curţii de Apel Cluj.

În acest dosar au fost reţinute şi acuzate 10 persoane pentru trafic şi consum de droguri – cannabis, rezină de cannabis şi mefedronă (sare de baie), în luna septembrie a anului trecut. Printre cei zece acuzaţi se află un agajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud – Cristian Obrejan -, dar şi un poliţist de la OrdinePublică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud.

În timpul percheziţiilor efectuate de poliţişri şi procurorii DIICOT au fost găsite 40 de grame de mefedronă, cântare electronice pentru droguri şi suma de 110.000 lei.

Potrivit procurorilor, drogurile proveneau  în special din Spania şi Ungaria şi erau comercializate pe raza municipiului Bistriţa.

 

Liana Mureşan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.