Lovitura la pont, în urma căreia a fost furată suma de 110.000 euro şi a cărei victimă este un om de afaceri, poate fi catalogată ca fiind furtul secolului în Bistriţa. Faptul este demonstrat şi de datele de bilanţ ale poliţiştilor bistriţeni în anul 2015, dar şi din anii anteriori, nemaivorbind de perioada de dinainte de 1989.

 

Anul trecut au fost constatate 270 de fapte de furt, în general cu sume minuscule, rezolvate fără probleme de poliţişti, fapt care conferă fără drept de apel furtului celor 110.000 de euro locul întâi în top.

Evenimentul în sine a trecut oarecum neobservat, lucru datorat în primul rând lipsei de comunicare totale, devenită o practică în activitatea IPJ BN, de fapt a întregii Poliţii Române, având în vedere faptul că o expunere publică a cazului respectiv şi nu numai ar putea duce la o rezolvare mai rapidă.

 

Tăcere totală din partea IPJ BN

Mass-media a tratat superficial subiectul obţinut pe surse, sau l-a ignorat, după caz, în lipsa unui comunicat oficial din partea Compartimentul de comunicare al IPJ BN, de parcă furtul nu ar fi existat.

Să funcţioneze în acest caz „omerta”, acea lege a tăcerii specifică clanurilor mafiote siciliene? O fi vorba de persoana păgubitului, o persoană cu relaţii în rândul poliţiştilor şi jandarmilor (acesta şi-a satisfăcut stagiul militar la unitatea de jandarmi din Bistriţa) sau de cuantumul sumei furate, 110.000 euro, adică circa 495.000 lei ? Pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, suma furată reprezintă un record absolut, iar poliţia probabil nu doreşte să se înregistreze cu un AN de răsunet.

 

Victima, un afacerist bistriţean – Valentin Sloboda

Victima furtului este un anume Valentin Sloboda, un întreprinzător bistriţean, patron al firmei Luxtinvalis, un nume care nu spune nimic, nu a spart topurile în afaceri de succes, nici măcar nu a fost nominalizat sau prins în clasamentele oamenilor de afaceri întocmite la sfârşit de ani. Un necunoscut perfect, cu nişte afaceri în domeniul hainelor second-hand, dar care ţinea la saltea colosala sumă de 110.000 euro, ascunsă se pare de ochii hulpavi ai Finanţelor bistriţene, dar nu de ajuns de bine de un hoţ bine informat şi determinat.

CV-ul lui Valentin Sloboda în calitate de om de afaceri arată faptul că în 2010 acesta a vândut marfă contrafăcută, parfumuri şi îmbrăcăminte, în special articole sportive. Ca urmare a acestui fapt, în urma unor reclamaţii depuse de mai multe persoane care s-au considerat înşelate după ce au achiziţionat marfă falsificată de la un magazin ce-i aparţinea, Sloboda a fost acţionat în instanţă, fiindu-i cerute despăgubiri de 40.000 euro. Acesta a fost acuzat pentru punerea în circulaţie de mărfuri cu marca contrafăcută, iar instanţa a dat câştig de cauză păgubiţilor. În final a fost obligat să plătească suma de 32.490 euro despăgubiri şi 5.570 euro, prejudicii morale persoanelor păgubite şi înşelate.

 

A ajuns cu firma în faliment

Lipsa de pricepere în afaceri, neşansa sau ghinionul se pare că s-au ţinut lanţ de Valentin Svoboda. În 2013, afacerea i-a intrat în colaps, iar drept consecinţă la data de 16.07.2013 la Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost înregistrat dosarul nr. 4870/112/2013, având drept obiect falimentul la cererea debitorului. Între timp a fost numit şi un lichidator, Cabinetul Individual de Insolvenţă Ioja Paula Sabin, iar Valentin Sloboda a fost numit ADMINISTRATOR SPECIAL AL PROPRIEI FIRME.

Creditorii care au cerut intrarea firmei în faliment, E.ON Gaz şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, intenţionează să-şi recupereze prin intermediul instanţei de judecată creanţele.

 

Hoţul a acţionat cu precizie

Furtul, dacă se va constata că este vorba de un furt, a avut loc în data de 7 martie 2016, în apartamentul lui Valentin Sloboda din str. Călimani din Bistriţa, în intervalul orar 11.00-11.30, aspect care rezultă din imaginile furnizate de camera de supraveghere instalată de proprietar la intrarea în apartament. Hoţul a acţionat mai mult ca sigur la pont, fiindcă după toate aparenţele a cunoscut cu exactitate programul lui Sloboda.

Mai mult, acesta a ştiut cu precizie locul unde ţinea proprietarul banii feriţi de ochii Fiscului, a cunoscut cu exactitate locul amplasării camerei video de la intrarea în apartament, dar mai ales a cunoscut mărimea sumei dosită de afacerist, tentantă pentru orice hoţ.

Infractorul a acţionat profesionist, cu sânge rece, calm, fără grabă, cu mişcări precise, cunoscând şi fiind familiarizat cu topografia locului. Imaginile de pe camera video instalată la intrarea în apartament, arată un individ tânăr, înalt, subţirel, îmbrăcat în culori închise, cu o şapcă trasă pe ochi, care-i ascundea complet faţa. Uşa de acces a fost forţată prin metoda spargerii butucului care constă în îndepărtarea şildului broaştei, apoi cu diverse instrumente se rupe butucul, iar cale de acces într-o incintă este liberă. Aşa cum se vede şi din imagini, hoţul s-a poziţionat astfel faţă de camera de supraveghere, încât aceasta nu i-a reţinut nici un detaliu al feţei, aspect care ar fi putut duce la o eventuală identificare. Interesant este şi momentul orar în care a fost dată lovitura, o perioadă a zilei în care predomină liniştea, între vânzoleala de dimineaţă, cu oamenii mergând la lucru, iar copii la şcoală, şi orele amiezii când agitaţia şi mişcarea pe scară începe din nou să crească.

Infractorul se pare că nu a lăsat nici un fel de urme în interiorul apartamentului. Acesta a acţionat curat, a mers drept la ţintă, ştia precis unde este păstrat micro-seiful în care Sloboda îşi păstra economiile dosite de fisc. Din casă a mai dispărut un mic troler în care hoţul a introdus seiful cu banii pentru a-l putea transporta fără să atragă atenţia.

Victima, Valentin Sloboda, povesteşte că seiful cu cei 110.000 de euro era depozitat într-un dulap de haine în dormitor. Activitatea hoţului după ce a forţat uşa de la intrare şi a pătruns în apartament a fost surprinsă de o cameră montată în interiorul acestuia. Imaginile arată că spărgătorul a mers la sigur, exact la dulapul din dormitor unde era păstrat seiful şi pe care l-a luat, l-a introdus în trolerul găsit undeva pe hol şi a părăsit liniştit apartamentul.

Se pare că toată operaţiunea a durat doar câteva minute, inclusiv cele consumate cu spargerea butucului de la uşă apartamentului.

Valentin Sloboda speră ca imaginile surprinse de cele două camere de supraveghere, de la intrarea în apartament şi cea din interior, vor ajuta ancheta, deşi se pare că nu este aşa, camerele respective nu sunt atât de performante, cu o rezoluţie satisfăcătoare încât să permită o identificare a autorului.

Referitor la suma respectivă de banii, 110.000 euro, Valentin Sloboda a declarat că sunt economiile lui de o viaţă, bani strânşi pentru a achiziţiona o casă. Este convins că lovitura a fost dată de cineva apropiat, care ştia de bani şi de locul în care erau păstrată suma respectivă, sau că cineva din apropiaţii lui au vorbit despre banii respectivi, iar informaţia a ajuns la cine nu trebuie.

Imediat după ce a descoperit jaful, după orele 12.00, a apelat poliţia la 112.

 

Neidentificabil

Anchetatorii au recoltat posibilele urme de la faţa locului şi au intervievat mai mulţi vecini de scară a victimei. Unul dintre aceştia l-a zărit pe infractor coborând scara blocului, dar fără a-i distinge faţa care era acoperită cu o şapcă trasă pe ochi. La momentul respectiv prezenţa acestuia nu i-a atras atenţia.

Martorul în cauză îl descrie ca fiind un individ tânăr, înalt, îmbrăcat în negru, cu o şapcă trasă pe ochii, dar fără a putea oferi alte detalii.

Şi în situaţia în care poliţiştii vor reuşi identificarea rapidă a hoţului şi recuperarea integrală a sumei furate, pe Valentin Sloboba îl aşteaptă zile complicate, fiindcă va trebui să dea explicaţii despre suma în cauză, mai ales că firma pe care o deţine este în procedura falimentului. Nu este exclus ca să se trezească şi cu un dosar penal pentru a răspunde la nişte eventuale acuzaţii.

Probabil că a avut şi o dilemă la constatarea faptului că a fost prădat, să sune sau nu la 112.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.