În așteptarea pronunțării sentinței privind retrocedarea pădurilor grănicerești de la Bistrița Bârgăului, fostul electrician Labă Vasile, primar aflat la al cincilea mandat, a intrat în fibrilație și, se pare că a activat dispozitivul de manipulare publică prin intermediul juriștilor și a unor ”pseudoistorici”. Aceștia au sarcină să combată în instanță și în presă ADEVĂRUL JURIDIC ȘI ISTORIC, dreptul de proprietate privind pădurilor grănicerești ale urmașilor grănicerilor din Bistrița-Bârgăului, în particular și, proprietatea grănicerească, în general. În sarabanda de minciuni comandate a intrat și șefa de la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud, Cornelia Vlașin. Aceasta își dă cu stângu-n dreptul când vine vorba de competență istorică și se descalifică pentru multă vreme, alimentând iredenta maghiară cu teze potrivit cărora RETROCEDAREA SE FACE DUPĂ LEGILE MAGHIARE, respectiv legea XVIII, din 1890. ȘOCANT!

Mercenarii și tezele” favorabile hoților! Agenții maghiari” bagă dezinformări?!

În anul 2021, potrivit declarațiilor din media ale acestei funcționare plătite cu un salariu gras din bani publici, ar funcționa și ar produce efecte juridice, dacă ne-am lua după cele spuse, o lege de ocupație maghiară din 1890, care a naționalizat pentru prima oară pădurile grănicerești! Confuzia în care doamna ”levitează”, deși ”teoretic” și-ar fi construit teza de doctorat pe o temă referitoare la fondurile grănicerești, bagă auditoriul în ceață totală, atunci când amestecă noțiunile istorice cu cele juridice referitor la Averile grănicerești ale celor 44 de la Năsăud, ca și cum ar fi vorba de o supă… Este vorba de noțiuni și date istorice fundamentale pentru arealul fostului Regiment de Graniță II Năsăud, pe care le încurcă voit sau din incompetență, încât ne face să credem că or habar nu are despre istoria Graniței Năsăudene or are temă de manipulare! (Aberațiile pe care respectiva le emite pe bandă rulantă, pot fi vizionate pe Youtube la adresa https://www.youtube.com/watch?v=M0oQ78o_swY).

Pentru cine lucrează A. Zegrean și C. Vlașin?

Dacă ar fi să ne luăm după acest pion al sistemului și după fostul șef al CCR, Augustin Zegrean, angajat ca apărător de către UAT Bistrița Bârgăului în dosarul 4333/112/2008*, ar trebui să acceptăm ENORMITATEA JURIDICĂ ȘI ISTORICĂ afirmată de Zegrean la penultimul termen de judecată în respectivul dosar și de șefa de la arhive, zilele trecute, în filmarea la care facem trimitere, anume că legile ungurești de naționalizare a pădurilor din 1890 și Diktatul de la Viena, încă mai produc efecte în Ardealul de Nord!!! Faptul că, fostul președinte al CCR Augustin Zegrean nu are noțiuni elementare de Drept Internațional, ce să mai vorbim de Convențiile de Război din 1889 și 1907, convenții în care se stipulează ce se întâmplă cu legile unei regiuni ocupate, așa cum a fost și Ardealul de Nord, este de înțeles, omul are o vârstă, s-a erodat cât timp a semnat decizii CCR, iar facultatea a terminat-o pe vremea lui Ceaușescu… dar de la o șefă a Arhivelor Naționale, cu studii relativ recente, cu ceva doctorat și care se cocoață pe munca unui grup redutabil de istorici, când afirmă că serviciul pe care îl conduce ”este în topul” din țară, suntem obligați să tragem concluzia că, respectiva nu are nici un merit în această clasificare cu care se mândrește…În concluzie, după Augustin Zegrean și Cornelia Vlașin, pădurile grănicerești, cel puțin 120 000 de hectare, ar putea fi foarte bine solicitate spre retrocedare de către statul vecin Ungaria?!

Paradoxal, dar adevărat, dacă te iei după cei doi ”corifei ai comunismului cu ceva grade”…pe umeri…ajungi să te întrebi dacă nu cumva aceștia sunt agenți ai Budapestei sau doar manipulează în interesul sistemului ticăloșit folosindu-se de…unguri, pentru bani, la ordin sau pentru a compromite iremediabil Retrocedarea?! Roluri bicisnice și de ”trădare”, oricum le-am întoarce!

Pentru conformitate și luminarea cititorilor noștri, care sunt cu mult mai deștepți decât unii dintre apărătorii foștilor stăpâni ai Ardealului, dăm două clipuri (vezi varianta online): unul în care avocatul Bogdan Tudor Todoran, apărătorul urmașilor grănicerilor din Bistrița-Bârgăului și al celor de la Rusu Bârgăului, opinează referitor la ”marele patriot” Augustin Zegrean și cel de-al doilea cu actuala șefă a Arhivelor Naționale BN, Cornelia Vlașin – istoric, care și-ar fi dat ”doctoratul” cu lucrarea ” Istoricul Fondurilor Grănicerești Năsăudene”, coordonat de prof. univ. dr. Simion Retegan! Aceasta încurcă fondurile de la Năsăud cu comunele grănicerești, administrarea cumulativă cu proprietatea, nu știe lucruri elementare despre satele militarizate și nici despre regiment în ansamblul lui habar nu are, dar face o ”zamă istorică” într-o emisiune, la o televiziune locală,  ”brodând” cu date aproximative niște povești care n-au nicio noimă! Nici vorbă să aibă la bază adevăruri istorice… Pentru privitorul neinformat așa zisa șuetă a șefei de la Arhivele bistrițene, definește mai curând o eventuală patroană de ”coafor” având în vedere coafarea penibilă a unor adevăruri care se mai află încă puternic marcate în mentalul colectiv al conjudețenilor noștri! Cât privește atitudine și ”altitudinea” profesională a respectivei doamne, venită în județ prin căsătorie, nu aveam prea mari așteptări de la respectiva, dar nici nu putem sta deoparte când aceasta încearcă să bage în derizoriu, istoria de peste 200 de ani a grănicerismului năsăudean!!! Poate că o fi fost o studentă silitoare la vremea respectivă, dar după enormitățile debitate în respectiva filmare, în care a amestecat comuna grănicerească cu comuna politică, regimentul de graniță cu dualismul maghiar și proprietățile grănicerești recunoscute de Curtea de la Viena cu prima naționalizare a pădurilor grănicerești, pusă la punct de unguri pe vremea dualismului austro-ungar, adică în 1890, dovedește, cel puțin pentru unii dintre noi, că femeia nu prea a mai citit nimic despre Graniță, de la teza de doctorat încoace… Am înțeles încă, că, din zama pe care a servit-o bistrițenilor necunoscători, între care oarecari judecători cărora le jignește profund inteligența și pregătirea profesională, ar trebui să intre ”în ceață” și să încurce documentele juridice cu datele istorice aproximative ventilate de respectiva…

Într-un final, după ce face trimitere de mai multe ori la legea de naționalizare din 1890, fără să menționeze măcar în treacăt faptul că, respectiva lege, în fapt este vorba de trei legi ungurești de ocupație și de naționalizare, respectiv: XVII, XVIII și XIX, emise de Budapesta în 1890, au fost ABROGATE prin Decretul regal din septembrie 1940, emis special de Majestatea Sa Regele Mihai I de România! Să înțelegem că respectiva șefă a Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud are o problemă de memorie sau ignoră cu seninătatea unei ”coafeze” faptul că, imediat după ce Diktatul de la Viena a fost pus în fapt prin intrarea ungurilor în Ardeal, juriștii eminenți ai Guvernului României au emis Decretul- Lege pentru administrarea comunelor grănicerești din județul Năsăud (!!!), Decret care a fost promulgat prin IDR sub Nr.3013, din 1940 și s-a publicat în Monitorul Oficial, p.I, nr.204 bis din septembrie 1940. Oare de ce? Erau confuzi juriștii și avocații Guvernului României? Nu știau drept internațional? Nu știau istorie?!

Marți, 6 iulie, ar fi trebuit ca în dosarul 4334/112/2018*, aflat la a treia rejudecare, instanța de la Judecătoria Bistrița să se pronunțe. Așa că nu ne mirăm că s-a încercat influențarea instanței, înaintea pronunțării… La ce te poți aștepta de la Vasile Labă, primarul de meserie electrician de la Bistrița Bârgăului, care pare că a încercat manipularea opiniei publice prin apariții editoriale și TV, toate având același numitor comun: teza păguboasă și ANTIROMÂNEASCĂ a fostului președinte al CCR, Augustin Zegrean, angajat apărător al intereselor UAT Bistrița Bârgăului, de fapt apărător al hoțiilor lui Labă, primar care s-a înfruptat NEMERITAT din pădurile grănicerești de mai bine de 16 ani!!! Pe parcursul procesului, în care se tot judecă ca într-un film al absurdului, repetitiv, solicitarea de retrocedare, lui Labă i-a crescut nivelul de trai și i-au apărut 3 pensiuni la Colibița, iar despre jaful din păduri, ciocane de marcat clonate și închiriate la agenții economici contra mii de euro s-a scris cât Dunărea! Nu mai vorbim despre averile adunate de cei aflați în grațiile lui Labă!

 În „docta sa ignoranță” Cornelia Vlașin spune foarte multe lucruri false, altele aproximative, dar zice și vreo trei adevăruri, între care unul aproximativ. Acesta se referă la Muntelui Dosul Stânișoarei: că acesta a aparținut fondurilor grănicerești de la Năsăud! Că niciodată nu a fost a celor de la UAT Șanț, completăm noi. Aceia l-au obținut prin abuz și furnizarea de probe false în instanță, respectiv falsificarea CF nr. 13! Vlașin zice că ar avea 6.000 de hectare: FALS! Are doar 4.680 hectare. Despre Coșna, că ar avea 100 de hectare, când este vorba de 630, din care peste 300 luate ilegal de UAT-ul de acolo, cu o sentință judecătorească, neatacată în anulare că așa-i moda acum: se fură cu hotărârea judecătorească, care ne atacată capătă autoritate de lucru judecat! Despre aceste proprietăți știe că au fost ale asociației fondurilor grănicerești și că tot fondurile au cumpărat mai multe proprietăți, ca exemplu la Ceanu Mare 587 de hectare, teren și clădiri…De asemenea are dreptate când afirmă că UCGN este o struțo cămilă și nu ar trebui să aibă drept de proprietate! De acord! Și mai ales nu ar trebui să aibă drept de proprietate asupra fostelor proprietăți ale celor 44, puse în comun în cadrul fondurilor de la Năsăud și care, potrivit testamentului  străbunilor TREBUIE SĂ FIE nedesparțivere!

Pădurile grănicerești au fost date capilor familiilor înregimentate în miliția de graniță!

Istoric dar mai ales juridic, pădurile grănicerești nu au fost niciodată a unei comune sau ale alteia, fie ele și grănicerești… Aceste suprafețe forestiere, 120 000 hectare, au fost inițial donate, apoi recunoscute prin sentințe chezaro crăiești, adică juridic, în proprietatea capilor familiilor provenind din cele 44 de comunități grănicerești, iar comunitățile de avere, respectiv cei 44 au primit dreptul de administrare și folosință cumulativă, adică: ÎN COMUN!!! Erau foarte deștepți acei țărani năsăudeni care pe durata a 91 de ani, cât a ”sustat” regimentul au luptat în războaiele chezaro crăiești pentru ca urmașii urmașilor lor să poată face ȘCOALĂ! Numai că, este destul de greu de ”înțeles” pentru lacomele butoane comunistoide ce înseamnă proprietatea grănicerească și mai ales ce înseamnă CUMULATIV! Chiar dacă unii au făcut parte din echipele care au scris legea 18/1991, una dintre cele mai aproximative legi, din seria de legi ale retrocedării, care a și generat o grămadă de procese, multe dintre ele neîncheiate nici azi, altele terminate cu erori judiciare… Numai bieții români purtați prin instanțe de brambureala unor legiutori, care au făcut legi în interesul lor și al grupurilor lor de interese, știu ce au pățit în acești 30 de ani, de când își caută dreptatea! Cei care mai trăiesc… Că în scandalul generat de suspendarea tăierilor pădurilor de la Bistrița Bârgăului și a iminenței unei pronunțări a instanței în dosarul 4334/112/2008 și banii nemunciți cu care s-a fost obișnuit Labă și clientela lui de la Bistrița Bârgăului a apărut șefa de la Arhivele Naționale, vorbind ca la coafor despre averile grănicerești, ni se pare absolut ”normal” având în vedere că, ”actorii” implicați în acest jaf istoric trebuiau să își trimită mercenarii! Că ”țin” cu ungurii sau că o scaldă ca la Ploiești povestind ”enormități istorice nemuritoare” cu grăniceri, compilate într-o confuzie hilară sau pentru a băga în confuzie pe cei care ascultă și nu au noțiunile elementare pentru a înțelege fenomenul grăniceresc, trebuie să înțelegem că, respectivii au un ROL! Și îl joacă! Care este prețul??? Enorm! Este vorba de prezentul și viitorul nostru, al urmașilor legitimi ai acelor grăniceri, dar mai ales despre viitorul urmașilor, urmașilor…Care, pentru că li s-a furat moștenirea au plecat sau urmează să plece cu traista-n băț, în LUME, pentru ca gangstrii de partid și de stat să pună LABA pe RESURSE!

Prefectura a pus bomboana pe tort prin adresa privind stoparea tăierilor

Prin adresa nr. IIC/12274 din 16 iunie 2021, Prefectura Bistrița Năsăud aduce la cunoștința UAT Bistrița Bârgăului și Comisiei Locale de fond funciar decizia Comisiei Județene de Fond Funciar din 28.05.2021, potrivit căreia serviciul silvic, respectiv tăierile de masă lemnoasă de pe suprafața forestieră de 7592 de hectare, înscrisă în titlul de proprietate cu nr. 540/31.02.2021, se suspendă! Practic, suspendarea serviciului silvic înseamnă suspendarea tăierilor! Ce îl doare cel mai tare pe Labă? Că nu mai poate tăia pădure sau că nu poate ”lucra” la cea de-a patra pensiune?! Credeți că este vorba de lemnul de foc către populație?!

Cornelia Vlașin, un buton al sistemului ”fixat” pe manipulare? Sau este vorba de incompetență?

Levitare peste legile românești și câștig de cauză pentru unguri sau doar INCOMPETENȚĂ ridicată la rang de ”știință istorică”  sau ”teorie aproximativă” așa cum sunt toate manipulările…Cu care se încearcă băgarea în ceață a aproape a mia mult decât jumătate de județ, având în vedere că cele 44 de foste comunități grănicerești au fost înglobate după 1952, în 30 UAT-uri, înființate prin reorganizare teritorială! Sau poate este ceva mai simplu: doar manifestarea uneia dintre legile lui Murphy, pe care o redăm aici: Cine știe face, cine nu știe învață pe alții să facă, cine nu știe nici să facă, nici să învețe pe alții să facă, CONDUCE!

Regele Mihai și decretul special pentru urmașii grănicerilor!

Pentru corecta informare a cititorilor noștri vom da publicității, într-un număr viitor, argumentația privind proprietatea grănicerească, care este una specială, dar și amănunte privind rolul fundamental al Regelui Mihai I de România în recunoașterea acestui tip de proprietate, chiar în contextul istoric vădit nefavorabil moștenitorilor grănicerilor din județul Bistrița-Năsăud. Faptul că, butoanele sistemului ”levitează” peste perioada cuprinsă între septembrie 1940, imediat după ocuparea Ardealului de Nord de către unguri și martie, 1945, instalarea Guvernului Groza, este firul Ariadnei care explică de ce au fost ani de zile batjocoriți proprietarii de terenuri și de imobile, de ce la Năsăud, primarii au capturat UCGN transformând-o într-o struțo cămilă, în care tot felul de securistoizi și bolșevici expirați s-au adunat să mai ”sugă” din sângele grănicerilor morți în campaniile militare, în care au luptat pentru propășirea urmașilor românilor din cele 44 de localități și, nu numai, de ce România abia își duce zilele iar gangsterii de partid și de stat își trag averi nemuncite, cu complicitatea sistemului?! De ce?

Florica Dura

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.