Dacă este să dăm crezare unor adepți ai teoriei conspirației, procesul islamizării României ar fi început imediat după evenimentele din Decembrie 1989, odată cu intrarea masivă în țară a unor cetățeni străini, în special cei proveniți din țări din Orientul Mijlociu, Siria, Iordania, Irak, Iran, majoritatea de religie musulmană. Acest fenomen a avut loc și în județul Bistrița-Năsăud, iar în prezent aproape nu este o localitate mai răsărită din județ în care să nu fie stabilit un cetățean arab de religie islamică. Ziceri ale unor lideri ai Statului Islamic (SI, ISIS) că România va face parte dintr-un așa-zis Califat Islamic ne fac să zâmbim și să tratăm subiectul dacă nu cu indiferență, atunci cel puțin cu neîncredere.

Revărsarea musulmană spre țările bogate din Europa demonstrează că adepții poveștii ”drobului de sare” nu sunt chiar niște naivi panicarzi. Deocamdată România este ferită de acest val migrator, deși este dispusă pe mai multe rute de migrație, inclusiv județul Bistrița-Năsăud, dar nimeni nu poate anticipa când lucrurile se vor schimba și mulțimile de refugiați să umple la propriu țara, iar mitul islamizării să devină realitate.

Pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud sunt stabiliți cu acte în regulă, cu permise de ședere legală, iar unii au obținut chiar cetățenia română, un număr de circa 50 de cetățeni arabi, majoritatea de religie islamică proveniți din Iordania, Turcia, Siria, Afganistan, Pakistan, Egipt. Unii dintre aceștia au o pregătire superioară, sunt absolvenți de medicină, la Timișoara, ingineri la Politehnica din Cluj, dar și persoane fără nici o pregătire, care sau implicat în afaceri, majoritatea acestora în exploatarea lemnului, comercializarea de produse de larg consum. Au înființat diferite firme, SC ”Adrisiforest”, laborator de analize medicale cu sediul în Bistrița, SC ”Damasc Impex”, comerț cu amănuntul, ”MZ Textil Industries” din Rebrișoara, SC ”Abaskall”, SC ”Nohingab”, ”Sherwood Industry”, ”Jet Forest” etc. Primii cetățeni arabi care s-au stabilit în Bistrița prin anii 90 au sondat terenul, și-au întemeiat familii prin căsătorii cu femei din zonă și au demarat diferite afaceri. În general aceștia au reușit să se integreze în societate, copii acestora au urmat școlile românești devenind cetățeni români cu acte în regulă. Asistăm deja la o primă generație a acestor musulmani, născută, crescută și educată în România.

De-a lungul timpului acești cetățeni de religie musulmană sau organizat cu scopul declarat de păstrare a identității, a tradițiilor și obiceiurilor lor. Una din cele mai cunoscute organizații din România este ”Kongra-Gel”, aparținând kurzilor, structurată pe zone, două la nivelul Bucureștiului și una în țară. Structura de conducere a ramurii din România a ”Kongrat-Gel” a avut drept țel intensificarea activităților organizatorice, propagandistice și financiare, în scopul consolidării autorității de reprezentare, atât la nivelul comunităților kurzilor din România, cât și în raport cu autoritățile locale.

Confruntare violentă 

Județul Bistrița-Năsăud, vis-a-vis de această categorie de musulmani, de etnie kurdă, a avut o experiență care a dus la o confruntare violentă, în care un cetățean turc, etnic kurd, muncitor la fosta fabrica de cherestea din Susenii-Bârgăului, alături de mai mulți conaționali au fost implicați într-o bătaie generală la un bar din Prundul-Bârgăului, controlat la momentul respectiv de fostul șef al Serviciului Circulație din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, Roberto Hasnaș, trimis în judecată de către DNA la tribunalul Maramureș, cu un grup de tineri din zonă.

În urma confruntării deosebit de violente care a avut loc, unul din kurzi a fost rănit grav la cap, rămânând cu sechele pe viață. Evenimentul în cauză a generat un mini incident diplomatic între România și Turcia, patronul turc care controla fosta fabrică de cherestea era un apropiat al primului ministru al Turciei, iar acesta a intervenit la omologul lui român, Adrian Năstase la momentul respectiv, pentru a clarifica circumstanțele întâmplării.

Autoritățile locale au încercat să mușamalizeze incidentul, fiind implicate persoane din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și din poliție. Pe larg despre această întâmplare într-un număr viitor.

Filiale și celule

În România au exista și există anumite filiale și celule a unor organizații islamice, Hamas, Hezbollah, Fratii Musulmani, Partidul Eliberarii Islamice, Frontul Democrat pentru Eliberarea Palestinei, Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, Al Fatah și Al Saika.

Sunt de notorietate afacerile derulate de Fathi Taher – 200 milioane dolari din hoteluri, asigurări, terenuri, industria alimentară, Omar Hayssam – 90-100 milioane dolari din imobiliare, industria lemnului, ape minerale, auto, comerț, Mohammad Murad – 55-60 milioane dolari din alimentație, hoteluri, imobiliare, (acesta deține o parte din stațiunea turistică Sângiorz-Băi) Khalil Abi Chahine și familia – 50-60 milioane dolari din electronice, industria lemnului, Jabri Tabrizi Ahmad și frații – 30 milioane dolari din imobiliare, schimb valutar, comerț, Jabbar Kanani – 25-27 milioane dolari din comerț, alcool, Salameh Nawaf – 8-10 milioane dolari din alcool, Fratii Bacriz – 6-7 milioane dolari din comerț angro, familia Awdi – 4-6 milioane dolari din imobiliare, hotelier, import-export, Mohammad Munaf – 3-4 milioane dolari din industria lemnului, ape minerale. Dintre musulmanii stabiliți pe meleagurile bistrițene cei mai cunoscuți sunt Bayan Nabil, patronul ”Sherwood Industry”, Nabil Ahmed Khalil, care deține ”Jet Forest”, Ali Ezzat al Daragmeh, ”Ali Baba Impex”, Habash Adnan, SC”Adrisiforest”, laborator de analize medicale, Farhan Razzak, ”MZ Textil Industries” din Rebrișoara, Mohamad Shawi, ”SC”Mohingab” din Salva, Koussarah Samir, medic în Budacul de Sus etc.
Relația cu minoritățile

Atât timp cât populația musulmană rămâne undeva în jurul la 2% sau mai puțin lucrurile sunt în regulă, comunitatea musulmană va fi percepută și se va manifesta pașnic, nu va fi o amenințare pentru majoritate. Este cazul unor țări, prin care putem să includem și România, Australia, 2,2%, Spania, 2,3%, SUA,2%, Italia, 2,6%. Conform datelor recesământului din 2003, în România sunt 67.252 de cetățeni români, declarați de religie musulmană, turci, 31.118, tătari, 23.641, altă etnie, 7.544, români, 3.310, țigani, 805.

Între 2 și 5%, lucrurile se schimbă, conversia cu celelalte minorități etnice și din grupurile marginalizate începe prin recrutarea de deținuți din închisori, tineret din zona marginalizată, a bandelor de stradă. Este o situație care începe să devină vizibilă în Germania, 5%, Canada, 3%, Danemarca, 4,1%, Norvegia, 3%, Marea Britanie, 4,6%. Când populația musulmană depășeste 5%, lucrurile se înrăutățesc. Musulmani au o influență excesivă în raport cu procentul pe care îl reprezintă, vor începe să emită pretenții, presiuni pentru introducerea de produse alimentare ”Halal” (curate), conform standardelor islamice, fac presiuni pentru angajarea musulmanilor pentru preparare, lanțuri de desfacere, comercializare. Sunt într-o asemenea situație Suedia, 4,9%, Elveția, 5,7%, Olanda 5,5%. În acest moment lucrurile pot scăpa de sub control.

28% din populația planetei

Musulmanii se vor înfiltra în toate sferele de influență, emit pretenții de autoguvernare în interiorul unor encalve, de tip ”ghetou”, în conformitate cu legea islamică, Sharia. La 10% procent de populație musulmană situația devine critică. Nu se mai respectă legile, cer condiții de viață conform culturii lor, credinței lor. Orice act anti-musulman va da naștere la reacții violente, revolte, amenințări. Este o situație care se întâlnește în China, 10%, Franța, 9,6%, Israel, 16%. La 20% populație musulmană, țările respective se confruntă cu focare de violență, chiar pentru probleme minore, vor apărea milițiile jihadiste, crime, incendierea unor biserici creștine și sinagogi. Este o situație care se întâlnește în Rusia, 19%, India, 20% cu populație musulmană. În țările în care vor ajunge la 40% lucrurile devin extrem de grave, vor avea loc masacre periodice, atacuri teroriste, gherile militare etc.

La ora actuală în lume există 2 miliarde de musulmani care reprezintă 28% din populația planetei. Pericolul rezidă în faptul că rata natalității a musulmanilor depășește cu mult cea de la creștini, hinduși, budiști, evrei. La sfârșitul secolului musulmanii vor depăși 50%.

Se trag multe semnale de alarmă, dar acestea fie nu sunt percepute corect, fie sunt ignorate, iar când populația se va trezi, va înțelege ce se întâmplă, cu siguranță va fi prea târziu. Migrația musulmană dirijată către Europa face parte din planul de islamizare și transformarea bătrânului continent într-un Califat Islamic.

Doru Costin

4 COMENTARII

  1. Mult adevar in acest articol! (Y)

    PS:Poza nu e din Bistrita! Pentru cei ce nu sunt din Bistrita! NORMAL CA NU SE UMBLA PE STRAZILE BISTRITEI CU AK47 SI CE MAI VEDETI VOI IN POZA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here