Asgari Mahrab, inamicul nr. 1 al doctorului Mircea Gelu Buta, se dă agent secret al SRI și SIE, servicii pe care le-ar fi servit în ultimii 20 de ani. Fugit din România după ce a fost condamnat la pușcărie după ce i-a hărțuit și amenințat pe fostul director al Spitalului Județean de Urgență Bistrița și pe membrii familiei sale, precum și pe fosta sa soție, medic la același spital bistrițean, iranianul nu contenește să terorizeze autoritățile române cu petiții în care cere un singur lucru: pedepsirea lui Buta care i-ar fi fabricat dosare penale.

Asgari Mahrab, fostul soț iranian al ex-directorului medical al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bistrița, dr. Gabriela Asgari, acum Gaftonie, a fost condamnat definitiv pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești, violență și amenințare, la 2 ani și 7 luni de închisoare. În plus, are de plătit peste 100.000 de euro, despăgubiri morale. Bărbatul a fost trimis în judecată în 2017, însă după 3 ani, când a fost pronunțată sentința definitivă, autoritățile române nu au mai avut pe cine trimite după gratii fiindcă acesta s-a evaporat din România și a plecat acasă în Iran. Asgari este dat în urmărire generală de către Poliția Română.

Așteaptă să fie invitat în România

De acolo din Iran, Asgari pare să-și bată joc de autoritățile române – servicii secrete: SRI, respectiv SIE, Justiției, dar și de Poliție, Prefectură, etc. De batjocură nu a scăpat nici consulul României în Iran, căruia, printre altele, i-a cerut telefonic, de fapt i-a făcut capul calendar, să îl ajute să obțină o invitație (???!!!) în România ca să se predea autorităților de aici, când putea foarte simplu să anunțe conducerea IGPR să meargă să-l ridice din Iran, evident după îndeplinirea formalităților. Dar a fost mai ușor să se folosească de faptul că vizele acordate de cele două țări – România și Iran au fost suspendate o vreme din cauza pandemiei. Mai mult în aceeași convorbire a încercat să îl împingă pe același consul să încalce legea, numai că nu i-a reușit.

SRI și SIE să dea informații pentru a-i lămuri situația (??!!)

Lăsând la o parte consulatul, Asgari susține că a scris și conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Redăm în rândurile care urmează textul petiției, exact așa cum a fost scris el de semnatar.

“Stimați domnilor:

– Șeful Inspectoratului Comisar șef de poliția Lupsa Mihai Ovidiu 

– șeful serviciului Comisar șef Andreica Paul -Leon 

Subsemnatul Asgari Mahrab prin prezența declar următoarele  :

Ca urmărea respunsul dumneavoastra cu numărul 25340/12 din 29.06.2021 imi permiteți să declar că nu este prima dată când șefi I.P.J. B-N semnaze documentele pe care nu are niciun fel de bază legală pentru  susținerea respunsul oficială.

dovadă verificați toate notele de la audiență mea cu conducerea I.P.J. B-N din 2016 până2018 .

Pentru informarea dumneavoastra va transmit documentele prin atașament (permisul  de ședere si pasaportul meu iraniani.

 Vă  sfătuiesc cu seriozitate să verificați corespunzător  la următoarele : 

1- Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil – Maramureș instituție care a deținut dosarul meu de Azil când am ales reședința mea in Bistrița din 2014, si a transmis două adresa catre punctele de frontierei româniei in anul 2018 când am intrat din Iran în România. Adresa str. Cetătii, nr. 1A, Somcuta Mare, Maramureș

 2- centrul de azil București unde am renunțat la statutul de Azil si am predat documentele de călătorie si automat să anulat permisul de ședere în românia. 

 3- notele transmise de   Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil – Maramureș din 2018  la punctelor de  de fruntier  si declarațiile mele când am ajuns în românia  la punctele de frontieră  aeroportul București  și la Vama veche  . 

Permis de ședere cu numărul – R 00482220 eliberat la dată 02.02.2018 valabilă până 01.02.2023 a fost prin respectarea legea nr.122/ 2006 privind azilul în România (*Actualizată *)

Pentru mai multe informații să apelați la SRI și SIE. 

În calitate de fost agent secret în cadrul Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului din Serviciul Român de Informaţii din 2001 declar următoarele:

 In  anului  2014 luna februarie  am cunoscut pe Gaftonie Elena Gabriela prin rețeaua de socializare  amantă Mircea Gelu Buta  și am venit în Bistrița prima dată lă 06.martie 2014 si imediat  Gabriela mi-a povestit de  problemă pe care a avut-o cu managerul spitalului județean Bistrița Mircea Gelu Buta si certurile si neînțelegerii  între cei doi .

Până în final am hotărît să continuăm relația noastră în mod serios si public până când MIRCEA GELU BUTA a aflat de relația noastră si a inceput certurile între cei doi si am intervenit eu în sprijinul Gabriela Gaftonie. 

Ca agent secret al SRI aveam obligați să raportez tot ceea ce fac eu, unde merg , cu cine întâlnesc si ….

Cu acordul Gabriela Gaftonie si in prezența Gabriela în luna mai 2014 am sunat pe ofițerul de legătură cu mîne  domnului Jan din bucurești pe care am colaborat din 2001 si am povestit de necazurile cu BUTA si am cerut sfaturile pentru siguranță mea în Bistrița. 

Stimați domnilor polițiști, procurorii si judecători  din Bistrița-Năsăud va asigur ca întotdeauna când am avut orcie problemă imediat am raportat la ofițeri de legătură din SRI  și SIE și cu fruntea sus am să declar toți funcționarii publici din județul Bistrița-Năsăud care au favorizat si au mosamanaliza adevărul relația intimă între BUTA MIRCEA GELU si Gaftonie Elena Gabriela si mi a fabricat dosarele penale si ma condamnat la închisoare au dovedit că a făcut la fel ca pestele care să ocupe de prostituție pentru oamenii importante si nu mă las până când SRI și SIE prin Consiliul Suprem de apărare a țării sa face o anchetă si sa lămurește acestei aspecte imperios necesară pentru siguranță națională al româniei. 

În mijlocul anului 2014 domnului Jan a fost desemnat ca șef de cabinet al director adjunct SRI și de atunci am terminat colaborare cu SRI și am fost transferat la Serviciu Informati Externe româniei departamentul Orientul Mijlociu.

Toate demersurile mele din 2015 si inițiativă mea pentru organizarea vizită oficială al Ambasadorul iranului în românia in județul Bistrița-Năsăud si afaceri in Bistrița si discuțiile si corespondențele mele cu fostul prefect al județului Bistrița-Năsăud domnului Ioan Tintean , Consiliul județean Bistrița-Năsăud si primarul BISTRIȚA din 2015 si intelnire mea cu Emil Radu Moldovan presedinte consiliul județean Bistrița-Năsăud consiliul judetean Bistrița-Năsăud si discuțiile si corespondentă mea si ambasadă iranului din februarie anului 2016 a fost sub supravegherea SIE .

În încercarea solicit să dispuneti în mod prompte transmiteți o invitație pentru mîne ca să poți să vin în România pentru rezolvarea problemelor si aflarea adevărului.”, a scris Asgari Mahrab, șefilor IPJ Bistrița-Năsăud.

I s-a confesat lui Crăciunescu

SRI și SIE par să fie pentru Asgari colacul de salvare, fiindcă într-un document pe care el l-a trimis conducerii Judecătoriei Bistrița, cele două servicii secrete sunt invocate din nou. Și iranianul le-a trimis judecătorilor și niște “probe” – o convorbire avută, în octombrie anul trecut, cu nimeni altul Adrian Crăciunescu, proaspătul polițist condamnat pentru… CORUPȚIE!!!

“Probe” care nu aduc nicio dezvăluire, de fapt și în care se laudă, încă o dată, că este fost agent secret al SRI și SIE.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.