Peste 700 de amenzi în valoare de aproape 300.000 lei, majoritatea la regimul rutier, au aplicat poliţiştii din Bistriţa-Năsăud în perioada minivacanţei de 1 Mai, pe raza judeţului. Din totalul amenzilor privind regimul rutier, o treime au fost aplicate vitezomanilor. De asemenea, 39 de şoferi au rămas fără permise de conducere.

Totodată au fost sesizate peste 50 de infracţiuni, din care aproape jumătate contra patrimoniului.

 

În perioada minivacanței de 1 Mai, în județul nostru,  peste 600 de polițiștii au fost la datorie, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor și pentru siguranța traficului rutier.

Astfel, au fost sesizate 52 de infracțiuni, dintre care 20 contra patrimoniului, 13 la regimul siguranței rutiere, 11 contra persoanei și 8 fiind alte genuri de infracțiuni.

De asemenea, polițiștii au intervenit și au aplicat 716 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 298.188 de lei. Din totalul acestora, 58 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 29 la Legea 12/1990 pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, iar 8 au vizat încălcări ale altor acte normative.

Majoritatea, 621, au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Dintre acestea, 211 au fost pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri de la normele rutiere.

Totodată, au fost reținute 39 de permise de conducere, dintre care 31 pentru viteză excesivă, 1 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, și 7 pentru alte abateri la regimul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.