Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, critică aspru ultimele decizii luate de administrația locală din municipiul reședință de județ cu privire la majorarea taxelor. În opinia lui Simionca, conducerea social-democrată a municipalității are grijă „să îngrașe firmele de casă din bani publici”.

Ionuț Simionca spune că PSD dă ultimele tunuri înainte de alegerile locale, prin majorarea taxelor locale.

PSD dă ultimele tunuri înainte de alegeri, umilindu-i pe bistrițeni cu măriri de taxe și cu angajamente împovărătoare din bani publici, ca și cum sloganul lor de campanie ar fi «După noi, potopul». Conștienți că vor pierde alegerile, PSD-iștii aflați la conducere în Primăria și în Consiliul Local din Bistrița aplică politica pământului pârjolit: majorează cu 75% taxa de colectare a gunoiului și decid plata anuală a sumei 600.000 de Euro către o firmă privată pentru serviciile de iluminat public din municipiu”, declară parlamentarul bistrițean.

Acesta este de părere că PSD se laudă cu realizări mărețe în Bistrița, de genul pârtiei de schi care a înghițit peste 5,5 milioane de Euro din bani publici pentru a funcționa două zile pe an sau cu câteva străzi asfaltate prost.

În spatele acestei perdele de fum, PSD-iștii au însă grijă să îngrașe firmele de casă cu bani publici obținuți din taxele și impozitele încasate de la bistrițeni„, susține Simionca.

Concret, dacă în 2019 un bistrițean plătea pentru ridicarea gunoiului 79 de lei, anul acesta va plăti 138 de lei. În total, firma de salubritate va încasa cu 5,5 milioane de lei mai mult decât anul trecut, din buzunarele bistrițenilor, în condițiile în care aceasta nu își asumă obligații suplimentare față de cetățeni, nu oferă servicii mai bune și nu asigură colectare selectivă a deșeurilor. Cer Primăriei să facă publică analiza de preț a firmei de salubritate care stă la baza majorării acestui tarif. În ceea ce privește concesionarea iluminatului public, Primăria a decis să angajeze bugetul local la o cheltuială copleșitoare – fără să impună fimei câștigătoare obligația de a investi în extinderea rețelelor de iluminat public„, explică liderul județean al PMP .

Ionuț Simionca își încheie criticile la adresa măsurilor luate de PSD în administrația publică locală din Municipiul Bistrița cu o întrebare retorică: „Oare cât de gros trebuie să fie obrazul politicienilor care fac favoruri unor firme din afara județului aducând poveri suplimentare pe umerii fiecărui bistrițean?”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.