Deputatul PMP Ionuţ Simionca cere demisia primarului municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, după ce Curtea de Conturi Bistriţa a verificat activitatea administraţiei locale pe anul 2016.

În opinia deputatului PMP, primarul Ovidiu Creţu este un prost administrator, astfel încât smunicipalitatea bistriţeană a ajuns să „arunce pe geam ilegal” 10.000 lei pe zi.

 

 

Raportul Curţii de Conturi arată că Primăria Bistriţa a fost prejudiciată anul trecut cu 32 de milioane de lei. Dacă acest lucru este adevărat, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, trebuie să îşi dea imediat demisia, iar sumele cheltuite ilegal sau neîncasate trebuie să fie recuperate, în cel mai scurt timp, de la cei vinovaţi. Nu poţi să rămâi în funcţie după ce Curtea de Conturi a constatat o gaură de 7 milioane de Euro la buget”, a declarat parlamentarul PMP.

Bistriţenii sunt oameni cumpătaţi şi îşi plătesc cu conştiinciozitate taxele şi impozitele datorate primăriei, ori nimeni nu are voie să îşi bată joc de banii astfel adunaţi la bugetul local. Ştiam toţi că primarul Creţu este un prost administrator al oraşului, dar nu ne închipuiam că încălcarea legii e cuvântul de ordine în primărie, şi nici că administraţia locală din Bistriţa aruncă pe geam ilegal 10 mii de lei pe zi”, a mai adăugat Ionuţ Simionca.

Conform raportului Curţii de Conturi Bistriţa, în 2016 bugetul Primăriei Municipiului Bistriţa a fost prejudiciat cu suma de 32.433.338 de lei prin plăţi ilegale făcute de primărie şi prin neîncasarea unor sume datorate administraţiei publice locale.

Inspectorii Curţii de Conturi au descoperit că, Primăria Bistriţa ar fi plătit nelegal peste 100 de mii de Euro pentru o serie de lucrări care nu au fost executate la pârtia de schi. Primăria Bistriţa este acuzată şi de decontarea nelegală a cheltuielii navetei cadrelor didactice, de calcularea eronată a unor taxe şi scutiri de la plata taxei pe teren, de plata unor servicii de publicitate mai mari decât preţul pieţei, dar şi că nu ar fi acţionat împotriva lichidatorilor judiciari care nu au achitat creanţele după deschiderea procedurii falimentului pentru firme care înregistrau debite faţă de primărie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.